Trecerea sărbătorilor pascale a atras cozi imense la Agenția CFR din centrul Bacăului. Zeci de oameni au luat cu asalt ghișeele, pentru a cumpăra tichete de transport cu două-trei zile înainte de ziua călătoriei. în marea lor majoritate, aceștia au fost studenți și pensionari, care preferă siguranța transportului pe calea ferată, în dauna celui pe autostradă. „Vreau să-mi cumpăr bilet pînă la București, pentru sîmbătă, 29 aprilie. Știu că este ultima cursă suplimentară cu tren rapid pentru această perioadă și prefer să stau cîteva zeci de minute la rînd, aici, pentru a avea locul asigurat, decît să aștept la casele de bilete de la gară”, ne-a declarat Mariana T., studentă. De altfel, spre București este ruta cea mai căutată la Agenția CFR, iar studenții, alături de pensionari, sînt principalii beneficiari ai trenurilor. Cei dintîi preferă să cumpere un tichet cu reducere, la tren rapid, la prețul de 205.000 lei, avînd siguranța transportului, decît să plătească aceeași sumă, ba chiar mai mare, la un microbuz. „De azi dimineață, de cînd s-a deschis agenția, aglomerația nu s-a stins. Este o situație cu care ne-am obișnuit după trecerea sărbătorilor. Din estimările noastre, față de restul zilelor din timpul anului, numărul călătorilor s-a dublat, ceea ce nu poate decît să ne bucure. Marea majoritate a călătorilor sînt studenți și pensionari, care beneficiază de reducere la transportul CFR”, ne-a declarat Elisabeta Crihan, șefa Agenției de bilete CFR. Precizăm că prețul unui bilet la trenul rapid, pînă la București, este de 409.000
lei vechi, la clasa II-a, și 632.000 lei, la clasa I, iar trenul suplimentar rapid 11651 București Nord – Suceava, cu plecare la ora 23.31 din București, oprire la ora 03.52 la Bacău, și sosire la Suceava la ora 6.01, va circula și în perioada 28 – 29 aprilie. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.