Comisia tehnică de fond funciar s-a întrunit din nou să analizeze cazurile dificile din județ, în care foștii proprietari își cer înapoi terenurile. Cazurile devin tot mai alambicate și diferă de la om la om. Pentru prima oară, în comisie a ajuns cazul I. C. Sturza, care solicită aproape 1.500 de hectare de pădure în comuna Brusturoasa. Tot în această comună se mai solicită, de către urmașii familiilor Varlam și Rosetti, alte 1.500 de hectare, de fiecare. Aceasta face ca aproape toată comuna să fie revendicată. „Suprafețele solicitate sînt foarte mari și acoperă inclusiv vetrele satului. Primarul a analizat situația și poate valida amplasamentul pentru 550 de hectare. în ceea ce îl privește pe I. C. Sturza, acesta a recunoscut că este îndreptățit să primească 1.100 de hectare, dar suprafața este foarte mare. A propus să i se dea din terenul revendicat de familia Ghica, deoarece urmașul acestuia este rudă gradul cinci și nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Nu putem face însă acest lucru, deoarece urmașul Ghica a depus o contestație, cum că ar avea drept succesoral”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură.
O situație dificilă este și în comuna Sărata, unde moștenitorii Fodor solicită 28,5 hectare de teren agricol. Aceștia au mai depus însă cereri de retrocedare la Suceava, București și Letea Veche și nu pot fi împroprietăriți pînă nu se va ști exact care este suprafața revendicată. „Legea spune că nu se pot retroceda mai mult de 50 de hecatre de teren agricol”, a mai spus Gheorghe Hură. Comisia de fond funciar din Colonești a primit o aluzie de amenințare cu amenda, deoarece procesul de retrocedare merge foarte greu. „Din 800 de cereri au fost soluționate doar șapte dosare și dacă nu vor grăbi ritmul riscă să fie amendați. La fel și celelalte 17 localități din județ unde s-au primit adrese de atenționare. Vom începe să analizăm fiecare caz și, dacă nu s-au mișcat lucrurile, vom fi nevoiți să trecem la sancțiuni”, a precizat subprefectul Hură.
Audiențele prefectului Gabriel Berca au avut, ieri, aceeași temă, a pămînturilor revendicate. Toți cei prezenți s-au plîns prefectului că nu și-au primit încă terenurile la care susțin că au dreptul. (Claudiu TĂNĂSESCU)e de atenționare. Vom începe să analizăm
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.