Eduard ADAM
Sărbătorile Pascale nu ne-au adus numai liniște sufletească și bucuria revederii cu cei dragi, veniți de Paști acasă, lîngă familii. Au mai scos la iveala și proverbiala lene a românului, care cu greu se mai întoarce la serviciu după cîteva zile de stat. Și nu mă refer aici la angajații firmelor private, care cu siguranță, la ordinul patronului, au intrat pe ușa biroului la ora stabilită. Este, însă, cazul celor care lucrează în instituții publice, ale căror lefuri sînt plătite din banii contribuabililor. Și care, după cum au descoperit colegii mei, marți, în a doua zi de Paști, fie au venit la serviciu și au lenevit, fie au ajuns la timp la birou, dar după cîteva ceasuri de pălăvrăgit au rupt ușile. Sau, mai există o categorie, a celor care n-au mai venit la serviciu deloc. Treabă românească, conștiință, la fel. Cine să reclame lipsa de seriozitate sau de implicare? Mai ales atunci cînd înșiși șefii au întîrziat sau, în unele cazuri, au dat liber la pălăvrăgeală sau chiar i-au învoit pe salariați de la o oră matinală, pentru tot restul zilei. La cine să strigi, de cine să te iei?
Neajunsul prezentat mai sus nu e întîlnit în instituțiile publice de azi, de ieri. E o meteahnă veche, căreia, însă, se pare că nimeni, cu toată marea reformă din administrația publică, nu i-a găsit leac. Și, mai trist, nu e specifică doar băcăuanilor. Peste tot în țară s-au întîlnit situații similare. Primării cu lacătele pe uși, funcționari plictisiți care abia îți rezolvau problema cu care te-ai dus la ei, fiindcă aveau de ascultat sau de spus ce li s-a întîmplat de Paști.
Un fenomen care demonstrează, de fapt, starea națiunii. Care ne arată unde ar trebui lucrat, de unde ar trebui să înceapă, în realitate, schimbarea. Mulți au crezut că zugrăvind un birou sau aducînd niște calculatoare performante se rezolvă totul. Ba bine că nu! E nevoie de mai mult de-o pospăială. E necesară o schimbare de mentalitate, de atitutidine. Așa cum spuneam, de la șefi în jos. Trebuie mai întîi ca cei care conduc destinele unei instituții să înțeleagă că, atunci cînd ești plătit din banii contribuabililor, e bine să fii în slujba lor. Să vii la program, eventual la timp, să ai o atitudine decentă. Dacă toate aceste aspecte sînt rezolvate, deja putem să gîndim mai departe. Iar cei care diriguie destinele unei instituții, dacă au priceput cum stau lucrurile, trebuie să facă ceva în sensul acesta. Pentru că dacă angajații nu înțeleg să-și respecte programul, le pot arăta ei calea cea dreaptă.
La noi, însă, nu-i deloc așa. în timp ce chiulul e adus la rang de normalitate, șefii județului și cei de instituții par să nu vadă adevăratele probleme. Se concentrează mai degrabă, după cum îi acuză unii, pe schimbat directori care nu-s de la ei din partid. Iar dacă descoperă că nu-și pot duce planurile la bun sfîrșit singuri, asmut alți directori pe cei vizați. în atare situație, e absolut normal ca cei preocupați cu hăituiala altora să nu mai vadă ce-i la ei în curte. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.