Dacă aveți drum într-o localitate situată dincolo de rîul Bistrița și apelați la autobuzele din Autogara Bacău, așteptați-vă la o călătorie mai lungă cu cîțiva kilometri buni. Situația este datorată faptului că mașinile cu tonaj mai mare de trei tone nu au voie să circule pe podul de la Șerbănești. Interdicția impusă de autorități după necazurile provocate de inundațiile din vara trecută afectează mai multe trasee care au ca punct de plecare Autogara Bacău. „Aproximativ 25 de trasee, unele cu două, trei sau chiar patru curse pe zi, sînt obligate să înconjoare aproape 30 de kilometri pe zi, 15 kilometri dus și 15 kilometri întors, deoarece nu au voie să treacă peste podul de la Șerbănești”, a afirmat Toma Tunaru, director ajunct la Autogară.
Mașinile sînt nevoite să părăsească orașul prin cartierul Izvoare și să se întoarcă prin Letea Veche. Toate acestea spre disperarea oamenilor care plătesc biletul de transport și care sînt nevoiți de multe ori să parcurgă distanțe mai mari decît s-ar fi așteptat. „Știm că toți călătorii sînt supărați, dar nu avem ce face”, susțin cei de la Autogară. „Mai ales dacă te gîndești la trasee precum Podu Turcului, unde drumul are, pe lîngă cei 70 de kilometri, încă 15 în plus.
Pagubele produse de această situație sînt mari, dacă ne gîndim că, la o singură cursă pe zi, toate autobuzele din autogară sînt nevoite să parcursă, în plus, cam 750 de kilometri. Am mai scumpit și biletele, dar degeaba. Situația este destul de dificilă și nu se compensează nici cu aceste modificări ale prețurilor la bilete”, a mai spus directorul Tunaru.
Reamintim că podul de la Șerbănești a intrat în consolidare după inundațiile din vara trecută, de la Guvern fiind alocate, pînă în prezent, 128 de miliarde de lei. în albia rîului Bistrița au fost amplasați deja doi piloni de susținere și, conform declarațiilor făcute de autoritățile locale, în final, podul va avea patru benzi. Cînd va fi termenul limită de încheiere a lucrărilor, e greu de spus cu precizie. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.