Maioneza i-a băgat în spital

Administrator

După ce au petrecut, împreună, prima zi de Paște la iarbă verde, mai mulți moineșteni au ajuns, pe rînd, la spital cu toxiinfecție alimentară destul de gravă. Starea lor nu ar fi fost atît de complicată, dacă familia care i-a invitat la picnic și a asigurat toate preparatele ar fi luat în seamă primele simptome care au început să se manifeste mai întîi la membrii ei. „Este vorba de o familie de patru persoane, respectiv o fată de 22 de ani, viitorul ei soț, de aceeași vîrstă, mama tinerei, de 45 ani, și tatăl, de 46 ani, care are numele de Gheorghe și și-a serbat onomastica duminică. în Noaptea de înviere, însă, după ce s-au întors de la biserică, ei au mîncat ouă roșii, friptură de miel și salată boeuf. Deja, de duminică dimineața au avut cîteva simptome, dar nu s-au adresat medicilor. Au mers la prînz la iarbă verde cu încă vreo 14 persoane și au consumat toate preparatele, inclusiv salată boeuf”, declară doctorul Marin Buștuc, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică. Seara, însă, cele patru persoane din familia sărbătorită au fost nevoite să se prezinte la secția Contagioase a Spitalului Municipal Moinești, pentru că vomau la intervale scurte de timp, aveau diaree și dureri de cap. Cu toate acestea au refuzat internarea, preferînd să facă tratament la domiciliu. Dar, luni, 24 aprilie, pe la ora 9.00, au trebuit să revină la spital. „Aveau extremitățile reci, tensiunea arterială scăzută, nu mai puteau sta în picioare. Seara au mai venit la spital trei persoane din același grup, pentru ca pe 25 aprilie să se mai adreseze alte trei, astfel că numărul bolnavilor internați a ajuns la zece”, a mai spus doctorul Marin Buștuc.
Ieri, o echipă de medici ai Direcției de Sănătate Publică s-a deplasat la Moinești pentru a examina și celelalte opt persoane. Totodată, a luat probe din toate mîncărurile consumate de ele. Medicii sînt convinși că vinovată de îmbolnăvirea celor zece este maioneza din salată. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.