Schimbarea la față

Libertatea de a spune „nu”!

Calistrat COSTIN

După al doilea măcel mondial un poet din așa-zisa „generație pierdută” a tipărit un volumaș de stihuri pe care l-a botezat cu un titlu ce a devenit aproape mai celebru decît însuși autorul: „Libertatea de a trage cu pușca”. Departe de delicatul, de timidul Geo Dumitrescu gîndul de a sugera măcar gestul unei atari libertăți, aceea de a lua la ochi vreo țintă oarecare… Libertatea la care rîvnea poetul (după cele două dictaturi: carlistă și antonesciană) era aceea de a i se îngădui, în sfîrșit, a rosti în gura mare, nepedepsit, adevărul, de a spune răspicat un „da” sau un „nu” atunci cînd se impune despărțirea apelor de uscat! Că în deceniile care au urmat, „obsedantele decenii” (de altă dictatură, mai „roșie” decît celelalte), libertatea visată de romanticul nostru s-a metamorfozat în libertatea de a purta călușul între dinți, și în ceafa cu o „pușcă” gata să se descarce la prima „mișcare greșită” – asta ține de-acum de istorie, să zicem că „mortul de la groapă nu se mai întoarce”! Ei bine, „mortul” (să numim astfel pe… însoțitorul nevăzut din „epoca de aur”) nu s-o mai fi întorcînd, dar ce te faci că năravul, năravurile perioadei (în fond, năravurile lumii în genere!) stăruie încă, și vor stărui, e de presupus, pînă la o nouă venire…
Admițînd că omul liber, în viziunea amintitului autor, astăzi, în noua noastră democrație, s-ar înfățișa la cabinetul unui „șef” (primar, prefect, președinte de… și de…, ministru, în fine un „mare mahăr”) și i-ar spune-o verde-n față: „Nu, domnule X, nu ai dreptate, nu e bine ce faci, nu ai capacitatea să judeci, să decizi în această problemă, nu te pricepi la cultură, ai greșit, recunoaște, așa nu mai poți continua că ne duci de rîpă, noi alegătorii tăi ne-am înșelat cînd am crezut în promisiunile și balivernele tale, am sperat că ești Om, că ești altfel, dar… e cazul să te retragi, nu te mai suportăm, ai dat cinstea pe rușine, îți bați joc de noi, nu ești omul potrivit, la o parte, ne-am săturat de matrapazlîcurile ce se petrec sub umbrela puterii ce prin noi ai cîștigat-o, pînă cînd vei mai abuza de răbdarea noastră?!… – o-ho, ce naiv ești omule liber dacă îți imaginezi că „domnul mahăr” va catadicsi să-ți audieze „nu”-urile! Cel mult, dacă totuși vei apuca să deschizi gura și să-i arunci în față un ciot de silabă, vei fi pe dată împresurat de imaculata sa gardă de mascați, iar el, „alesul”, „unsul”, te va privi de la amețitoarea sa înălțime, îți va surîde superior și te va calma cu horcăieli meșteșugite: „ce știi tu, măi cetățene, fratele meu… viața-i complicată, dragule… ai încredere-n mine și nu uita că vă iubesc… hai, întoarce-te la treaba ta și mai gîndește-te… îmi vei da dreptate… că nu e omul deasupra vremii ci vremurile sunt peste noi oamenii… ești om cult, ce dracu’… eu de la voi intelectualii am alte pretenții… noi politicienii nu vrem decît binele națiunii, al Europei, al comunității mondiale și, evident, al fiecăruia dintre voi în parte…” ș.a.m.d. Pînă la urmă ești invitat în stradă, împins mai la distanță de sediul „organului” și lăsat… liber! Să te înveți minte să mai spui „nu” și să fluieri într-o biserică în care se ține un alt fel de predică… Dragă maestre, Geo Dumitrescu (care acum savurezi deplin, în lumea umbrelor, libertatea de a trage o… dușcă de neant!), din libertatea dumitale antumă de a trage cu pușca, după șase decenii de „treabă românească” s-a ales praful! Neapărat trebuie să-mi procur un… aspirator mai performant că de atîta colb democratic mă sufoc și nu mai apuc promisa cea mai umană dintre lumi… pins mai la distanță de sediul „organului” și lăsat… liber! Să te înv

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!