Victimă a vremurilor încă tulburi în care trăim, un inginer băcăuan s-a văzut silit să se umilească, recunoscîndu-și handicapul cu care a luptat ani de zile, pentru un pumn de bani care să-i asigure supraviețuirea. Cornel Țarălungă, astăzi în vîrstă de 51 de ani, a fost nenorocit, la trei luni după naștere, de o eroare de tratament medical, care l-a lăsat cu o hipoacuzie bilaterală, mai precis auz slab la ambele urechi. „De-a lungul timpului, am suferit intervenții la tot felul de clinici, care cred că au costat cît greutatea mea în aur. Mulțumită eforturilor mamei, care a fost cadru didactic, am urmat școli normale și am absolvit mecanică la Iași. Am făcut, de asemenea, mult sport și mi-am folosit din plin darul de a putea citi pe buzele oamenilor de la mai mulți metri distanță”, a povestit bărbatul. Cu ajutorul protezei auditive, tînărul inginer a lucrat fără probleme la Mașini-Unelte și, mai apoi, după 1992, la Agribac.
Calvarul omului ce crezuse o vreme că și-a înfrînt total handicapul a început la sfîrșitul lui 1999, cînd societatea Agribac a fost francizată către salariați. „âmpreună cu o cunoștință, am cerut și eu franciză, dar nu am reușit să o obținem. Așa am devenit șomer și m-am lovit, dintr-o dată, de refuzul diverșilor patroni cărora mă adresasem, de a încadra o persoană cu dizabilități hipoacuzice. Am intrat într-o cumplită depresie”, a continuat Cornel Țarălungă. în acea perioadă, mai mulți amici, medici de profesie, l-au sfătuit să ceară pensie de invaliditate. „Am fost nevoit să mă umilesc, să recunosc un handicap cu care m-am luptat și pe care l-am învins, doar pentru a primi lunar o sumă cu care să pot supraviețui. Și încă sînt un caz fericit. Am întîlnit oameni care au renunțat, de exemplu, la statutul de persoane normale și chiar la cetățenia română spre a beneficia de facilitățile oferite celor cu handicap în statele occidentale”, a mai spus inginerul. Și astfel, după 28 de ani de muncă, el primește lunar cu mult mai puțin decît un salariu minim pe economie.
De curînd, Cornel Țarălungă a fost încadrat, deocamdată în probă, la o firmă de unde ar putea beneficia de un salariu motivant. „Ziua în care voi semna contract normal cu această societate va fi ziua cînd voi renunța la umilitoarea pensie de invaliditate”, a încheiat el. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.