Peste 1.100 de becuri și alte lămpi electrice pentru uz casnic au fost scoase recent de la vînzare de reprezentanții Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor (OJPC) Bacău pentru că încălcau normele privind etichetarea produselor. „Raidul, realizat împreună cu Agenția pentru Conservarea Energiei, a dezvăluit abateri la toți cei 16 agenți economici controlați, comercianți ori distribuitori. Mai importante sînt nemenționarea duratei medii de viață în ore a lămpilor, a numelui ori adresei importatorului, sau etichetele cu date despre caracteristicile produsului și modul de utilizare netraduse în românește”, a declarat directorul instituției, Claudiu Balan. Acțiunea din perioada 8-16 mai s-a soldat cu 16 amenzi, în valoare totală de 2.400 lei noi.
în același interval, inspectorii OJPC au descins și la distribuitorii și comercianții locali de frigidere și combine frigorifice de uz casnic, unde au sancționat 14 din cele 18 unități controlate, cu suma totală de 2.000 lei noi. „Principalele nereguli descoperite în acest domeniu au fost lipsa etichetelor cu date privind consumul de curent, nivelul de zgomot și puterea aparatelor, a semnului «aparatură nepoluantă» ori a fișelor de produs”, a mai spus Balan. în urma raidului, cei de la Protecția Consumatorilor au dispus retragerea temporară de la raft a mai multor aparate, în valoare totală de peste un miliard de lei vechi. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.