Fără prejudecăți

Uite – nu e… UE!

Mihai BUZNEA

Jocul de-a baba-oarba avînd drept miză integrarea europeană continuă cu mijitul pe la colț de continent. Dintre cele trei variante avansate ca posibile la reuniunea Comisiei Europene de la Bruxelles, am reușit să o extragem pe cea mai proastă, cu sentimentul indus de biletul împins în față de europarlamentarii examinatori, popularii dovedindu-se cei mai severi, adică tocmai cei de la care așteptam piciorul în spate spre a mai face un pas înainte. Și astfel, optimismul ca certitudine afișat de guvernanții din palatul „Victoria” s-a transformat într-o lecție de corecție cu numeroase puneri la punct. Fata Morgana în versiune românească; pune-i sare pe coadă și reia cursa de la capăt. Pînă la orizontul ce se îndepărtează în continuare e-o nouă cale de vreo cinci luni de zile la capătul căreia, probabil, se va da verdictul: 1 ianuarie 2007, 2008 sau… Sfîntul Așteaptă privind calendele grecești…
Pierdem sau cîștigăm din această cursă spre un final necunoscut, ce nu pare că se va încheia prea curînd? Răspunsul e greu de decelat. Părerile sînt împărțite și adevărul cel mai adevărat e acela că românul de rînd nici nu prea are habar despre ce fel de mîncare de pește e vorba. Mai ales cei care populează satele încremenite în imagini, tradiții, obiceiuri și practici ce vin tocmai din îndepărtatul Ev Mediu. Vom trăi mai bine?! Poate – spun ei, cu jumătăți de gură. O frază reluată aidoma, precum o placă de patefon zgîriată repetînd la nesfîrșt: oare?!, oare?!, oare?! Mult-promisele miliarde de euro pentru următorii nouă ani fac imaginația să debordeze, să o ia razna, acoperind cu o perdea densă de fum costurile reale și imediate ale integrării: servicii și utilități „aliniate”, adică scumpete, sărăcie amplificată, venituri ținute sub control, politici sociale de import și altele asemenea. Abia peste opt sau zece ani vom afla gustul delicios al vieții în comunitatea continentală, și asta numai dacă alte tendințe nu vor năvăli peste noi. Deocamdată, guvernanții și opoziția își rezervă dreptul la opinii; separate. Primii își supralicitează reușitele, asigurîndu-și turma că totul e în regulă, că amînarea verdictului nu reprezintă altceva decît o confirmare a intențiilor puternicilor de la Bruxelles și Strasbourg de a ne avea cît mai curînd posibil de-a dreapta lor. Cartonașele roșii, ca și cele galbene, nu trebuie să ne sperie, ele au doar rolul de a ne jalona drumul în această cursă contracronometru. Opozanților, soluția de stand by le-a ridicat mingea la fileu, pe care acum o jonglează după scheme bine gîndite și îndelung studiate ale tacticii și practicilor de recluziune. Am putea spune, deci, că adevărul e undeva, pe la mijloc. Fals! Adevărul se află în țestele domnilor Olli Rehn și Jose Manuel Barroso, care s-au și grăbit să ne viziteze Bucureștiul spre a ne liniști cu vorbe dulci, încurajatoare și cu mîngîieri pe creștete, gesturi care cam aduc cu promisiunea zăhărelului pentru odraslele nu tocmai harnice, dar rîzgîiate și recalcitrante.
Obsesia numită ianuarie 2007 continuă, așadar, să ne dea coșmaruri și dureri de cap. Antidotul ar putea fi servit abia după această nouă și (îndeajuns de) lungă perioadă de evaluări și reevaluări clinice ale experților UE. Unii dintre analiști (de care avem, slavă Domnului, din belșug) sînt de părere că nu există nici un motiv de îngrijorare, totul fiind doar o chestiune de timp; alții cred, dimpotrivă, că verdictul este clar, chiar dacă acesta a fost enunțat prin fraze de complezență și încurajări formale. Fiindcă așa e în diplomație: fără da și fără nu! Parafrazîndu-l pe marele Eminescu, vom zice și noi – actorii figuranți ai scenelor de masă din superproducția Integrării: speram – pe cînd nu mai credeam / azi o vedem și… nUE! dintre analiști

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!