Dosarul Ruxandrei Oprea, fetița de trei ani și jumătate despre a cărei dispariție „Ziarul de Bacău” a relatat pe larg în două numere din aprilie, a ajuns pe masa judecătorilor băcăuani. Aceștia trebuie să se pronunțe cu privire la recursul înaintat de mamă împotriva deciziei judecătorilor moineșteni, prin care i se încredința custodia completă tatălui, Marius Oprea. Ruxandra i-a fost încredințată părintelui prin ordonanță președințială, după ce acesta și-a reclamat soția la instanțele din Moinești că nu respectă hotărîrea de divorț prin care fetița trebuia să stea la el în week-end. Potrivit declarațiilor lui Marius Oprea, depuse la dosarul cauzei, mama a trecut ilegal granița și s-a stabilit cu fetița în locuința unui anume Giovanni Savonuzzi. „Am fost în Italia, după ce chiar fostul socru mi-a spus că nu-mi voi mai vedea copilul niciodată și că fetița mea este în Italia, cu fosta soție, care se va căsători cu acest Giovanni. Am apelat la autoritățile italiene, care mi-au confirmat prezența fetiței în Italia. Această confirmare a venit din partea șefului Oficiului de Carabinieri din Finale Emilia, dar care nu mi-a dat o adresă exactă a locuinței acestui Giovanni, întrucît toate demersurile trebuie făcute de autoritățile române, nu de mine, în calitate de părinte. Am cerut ajutorul autorităților române abilitate, pentru că trebuie să-mi recuperez copilul cît mai repede”, a arătat Marius Oprea în fața judecătorilor. El a mai spus că a trecut o lună și jumătate de cînd fosta soție a plecat cu fetița din România, timp în care nu a mai aflat nimic despre copil. Procesul a fost amînat de judecători pentru săptămîna viitoare, dat fiind că astfel de cazuri se judecă în regim de urgență, la cererea avocatului fostei soții, care vrea să mai aducă niște acte la dosar și care trebuie să mai plătească și o cauțiune de cinci milioane de lei, pentru că a cerut suspendarea decizie judecătorilor moineșteni. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.