Zilele Colegiului Economic „Ion Ghica”

Administrator

Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău este, în aceste zile, în sărbătoare. Reprezentanți ai autorităților locale, inspectori școlari, foști și actuali profesori care și-au desfășurat activitatea în cadrul instituției sau care încă se mai află la catedră participă la manifestările organizate în cadrul „Zilelor școlii”. Manifestările au debutat în cursul zilei de joi, cînd elevii avut parte de ore de dirigenție cu tematică specială. Ieri, însă, a fost rîndul festivităților. Dacă elevii care au obținut rezultate deosebite la diverse olimpiade și concursuri școlare au fost premiați cu o zi înainte, vineri, a venit rîndul profesorilor să primească omagii. Festivitățile s-au desfășurat în cantina Colegiului, de pe strada Oituz. Pentru astăzi, în ultima zi a manifestărilor sînt programate întruniri la nivelul catedrelor. Profesorul Ovidiu Relu Cojocaru, directorul colegiului spune că manifestare are un caracter anual. „Din doi în doi ani, însă, «Zilele școlii» au un caracter mai festiv. Așa s-a întîmplat și în acest an cînd alături de noi au venit toți cei ce ne-au fost aproape de-a lungul timpului „, mai declară directorul Cojocaru. (Elena
SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.