Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău este, în aceste zile, în sărbătoare. Reprezentanți ai autorităților locale, inspectori școlari, foști și actuali profesori care și-au desfășurat activitatea în cadrul instituției sau care încă se mai află la catedră participă la manifestările organizate în cadrul „Zilelor școlii”. Manifestările au debutat în cursul zilei de joi, cînd elevii avut parte de ore de dirigenție cu tematică specială. Ieri, însă, a fost rîndul festivităților. Dacă elevii care au obținut rezultate deosebite la diverse olimpiade și concursuri școlare au fost premiați cu o zi înainte, vineri, a venit rîndul profesorilor să primească omagii. Festivitățile s-au desfășurat în cantina Colegiului, de pe strada Oituz. Pentru astăzi, în ultima zi a manifestărilor sînt programate întruniri la nivelul catedrelor. Profesorul Ovidiu Relu Cojocaru, directorul colegiului spune că manifestare are un caracter anual. „Din doi în doi ani, însă, «Zilele școlii» au un caracter mai festiv. Așa s-a întîmplat și în acest an cînd alături de noi au venit toți cei ce ne-au fost aproape de-a lungul timpului „, mai declară directorul Cojocaru. (Elena
SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.