Oamenii de afaceri din China, interesați să investească în două obiective din județul nostru, au părăsit, ieri, Bacăul, lăsînd în urmă o boare de optimism. Timp de două zile, delegația de la Centek, un holding format din mai multe corporații, care au ca domeniu de activitate construcțiile, investițiile, tehnologia de înalt nivel, au stat cu ochii pe Parcul Industrial Hemeiuș și Aeroportul Bacău. Vizita de lucru a oamenilor de afaceri a fost urmarea vizitei președintelui Traian Băsescu, de la sfîrșitul lunii martie, însoțit și de Adrian Iordache, directorul HIT, în China. „Acolo am fost contactați de investitorii chinezi și au demarat discuțiile. Ei au fost foarte interesați de Aeroport și HIT și în două luni au venit la fața locului să vadă ce le putem oferi. Sînt reprezentanții unor corporații foarte mari din China, cotați pe bursa americană, și din discuțiile pe care le-am purtat cu ei am ajuns la concluzia că într-un an ar putea reconstrui Bacăul cu totul. Grupul Centek este principalul construtor de la satul olimpic de la Beijing”, a declarat Adrian Iordache, directorul HIT. Capitalul social al firmei, în care acționariatul majoritar este deținut de Consiliul Local Beijing, se ridică la 600 milioane de euro. Același holding a construit și cel mai mare parc științific din China, care se întinde pe 100 de kilometri pătrați. „Investitorii chinezi au vrut să afle cît mai multe lucruri despre piața forței de muncă, cifre de școlarizare, puncte tari și puncte slabe ale celor două obiective de care sînt interesați, date pe care le vom trimite în maxim zece zile. Acum urmează să vedem daca interesul lor este același cu al nostru”, a precizat Adrian Iordache. Autoritățile băcăuane au pus accentul pe importanța Bacăului în zona Moldovei și de aceea au prezentat cît au putut de bine imaginea județului. Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, a ocolit să dea un răspuns cert dacă afaceriștii chinezi vor veni într-adevăr să investească. Nici chinezii nu au spus nimic în acest sens, dar din discuții, cu toți s-au arătat optimiști. „Cert este că ambele obiective prezintă interes. Aceasta este cea mai importantă delegație de oameni de afaceri care ajunge în județul nostru în ultimii zece ani. Nu așteptăm astăzi veridicte pozitive sau negative, a fost un schimb de idei, de informații, iar discuțiile vor continua în zilele ce vor urma”, a declarat președintele Benea. Delegația de oameni din China va negocia pe tema investițiilor în județul nostru direct cu Consiliul Județean Bacău și nu prin alți intermediari de la nivel de ministere. David Bao, vicepreședintele Centek, a spus că delegația chineză a venit în țara noastră să vadă doar oportunitățile din Bacău, și nici o altă locație. „Noi vom face propunerile cu tot ceea ce am evaluat aici către consiliul director al companiei, care va decide propunerea de afaceri către partea băcăuană și sperăm ca în scurt timp să înceapă investiția. Primul pas va fi un studiu de fezabilitate comun. Sîntem interesați în mod egal de HIT și Aeroport, primul obiectiv pentru producție de înaltă tehnologie, al doilea pentru transport. La întoarcerea în China vom face un studiu amănunțit pe ambele obiective și vom încerca să dăm un răspuns cît mai repede pentru că în șase luni România devine membră a Uniunii Europene și nu vrem să pierdem acest ultim tren” a susținut David Bao. Capitalul care ar putea fi investit în Aeroport și HIT va proveni de la investitori chinezi, dar și străini, mai ales că Centek este situată în primele zece companii din China. Investițiile la Aeroport se vor derula printr-un parteneriat public-privat, aceasta fiind singura soluție oferită de legile noastre. în cursul lunii iunie, în Bacău este așteptată altă delegație din China, interesată numai de Aeroport. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.