Scandal pe seama accesului pe terenurile de sport

Administrator

Propunerea consilierilor locali Petru Plăcintă, Costică Marcu și Livia Sibișteanu de a interzice accesul liber al cetățenilor pe bazele sportive ale școlilor a stîrnit dispute aprinse în ședința Consiliului Local desfășurată ieri. Ideea celor trei consilieri a plecat de la faptul că trenurile au fost distruse și liniștea cetățenilor care locuiesc în zonă este perturbată. „Nici pe departe nu sînt împotriva educației fizice, dar sînt împotriva huliganismului. Eu stau lîngă baza sportivă a ColegiuluI „Vrănceanu” și de la șase dimineața la trei noaptea e aceeași atmosferă: urlete și înjurături, consum de alcool și violuri în grup. Situația a scăpat de sub control, pentru că grupurile huliganice au pus stăpînire pe aceste terenuri. Vin și otrăvesc cîinii vecinilor și sparg geamurile vecinilor care nu vor să le dea mingea sărită peste gard. Acolo s-a făcut o investiție pentru înălțarea gardului de 200 de milioane de lei, ca mingile să nu mai ajungă pe proprietatea oamenilor, dar gardul a fost tăiat. S-a ajuns ca grupurile huliganice să terorizeze liceul, iar eu sînt convins că societatea băcăuană poate elimina huliganismul”, și-a prezentat punctul de vedere Petru Plăcintă, în expunerea de motive a proiectului. El a fost susținut doar de profesoara Livia Sibișteanu, care a arătat că Legea învățămîntului interzice accesul în unitățile de învățămînt a persoanelor străine și că vechea legislație care dădea voie băcăuanilor să intre în bazele sportive încalcă aceste prevederi. „Și Colegiul «Ferdinand I» se confruntă cu aceeași problemă. Doar Colegiul «Alecsandri» a scăpat de distrugerile provocate de amatorii de fotbal, dar asta pentru că acolo s-a interzis din start accesul”, a spus și Livia Sibișteanu.
Propunerea celor trei consilieri a stîrnit reacția adversă a colegilor, indiferent că erau din același partid sau din opoziție. „Nu putem limita accesul în bazele sportive, o să ajungem pe CNN dacă facem asta. Sîntem deficitari la locurile de joacă și din oraș au dispărut maidanele pe care toți băteam mingea cînd eram copii. De aici la modul de manifestare e discuție, mai ales că nu în toate zonele terenurile școlilor se învecinează cu proprietățile locuibile. Ar trebui să apelăm la Poliția Primăriei pentru a elimina aceste acțiuni ale huliganilor, dar soluția nu este să interzicem accesul. Unde sînt probleme ar trebui să întărim paza”, a spus consilierul PSD George Bogatu, care minute în șir s-a contrazis apoi cu colega de partid Livia Sibișteanu. Și Roxana Moronescu l-a contrazis pe colegul din PNL, Petru Plăcintă. „Decît să stea pe stradă e mai bine să ajungă pe terenurile de sport, într-un loc amenajat. Ar trebui să modificăm hotărîrea cu un regulament strict, în care să fie incluse condiții de acces pe bazele sportive. Și să se pună posturi de pază”, a pledat Roxana Mironescu. Nici Petru Plăcintă și nici Livia Sibișteanu nu s-au lăsat convinși de amendările colegilor. „Sportul de masă dă sănătate națiunii, în timp ce sportul de performanță consumă mulți bani. Atunci, să lăsăm acces liber și la bazin, și la stadionul de fotbal, și la bazele sportive închise din oraș”, a replicat Plăcintă. Pînă la urmă, proiectul care interzice accesul liber al cetățenilor pe terenurile de fotbal al școlilor a fost amînat, urmînd ca la o viitoare ședință să se discute un regulament de acces și stabilirea unor măsuri de pază la terenurile de sport unde sînt probleme. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.