Bolșevicii de dreapta

Administrator

Ștefan RADU

în excesul meu de credulitate, și în 1996, și în 2004 am fost convins că o eventuală guvernare de dreapta – mai ales dacă este dominată de liberali – va descîlci sistemul complicat de taxe și impozite și va simplifica viața întreprinzătorilor. N-am crezut, însă, că „simplificarea” va ajunge pînă la eutanasiere… Din cîte am mai citit și eu și din ceea ce am văzut că se întîmplă prin țările liberale, știam că o asemenea guvernare este preocupată mai ales de dezvoltarea capitalului autohton, de susținerea inițiativei și de impunerea respectului față de muncă și proprietate. Asta înseamnă mai puține scutiri pe ochi frumoși, mai puține ajutoare de la stat și mai multă responsabilitate individuală.

Realitatea din România anului 2006, acum cînd în fruntea țării se înghesuie formațiuni și politicieni ce se declară de dreapta, este dezastruoasă. Micii întreprinzători – adică exact aceia care scutesc statul de povara grijii față de individ – au de plătit peste 60 de taxe (modificate și îngroșate lună de lună), sistemul fiscal se schimbă cînd nu te aștepți, confuzia legislativă este generală. în zilele din urmă, am discutat cu oficiali de la Direcția Muncii, cu experți contabili și juriști, însă nu am găsit pe cineva care să-mi spună cu exactitate care este salariu minim obligatoriu și de cînd se aplică el. Fiecare prezintă propria lui interpretare. E ca la balamuc! Problema este că unii au păreri și alții dau amenzi… De obicei, marii specialiști (cei care încasează bani pentru „consultanța” și expertiza lor) nu răspund pentru ceea ce te sfătuiesc să faci tu, angajatorul năucit de autorități. Ești singur în fața echipelor de control, numai bun de plată. în final, un inspector de specialitate mi-a oferit un răspuns oficial: ar fi avut loc – spune domnia sa – o ședință în care s-a hotărît ca mărirea de salariu să se facă de la 1 mai, chiar dacă pîrdalnicul de Contract Colectiv la nivel național a intrat în vigoare de la 1 aprilie. Acum, nu bag mîna în foc pentru celelalte instituții ale statului care încasează, la grămadă, taxe și impozite. Ele ar putea avea pretenția să li se vireze diferența pentru luna aprilie; la foamea de bani pe care o manifestă birocrația românească nu este scăpat nici un bănuț… Astfel, am ajuns în situația în care nu există o Hotărîre de Guvern care să stabilească nivelul salariului minim în țara asta (precedenta este considerată de unii inspectori drept ieșită din aplicabilitate), însă o negociere între niște sindicate și niște patronate are valoare de act normativ și duce la impunerea ei imediată în toate societățile comerciale. Halal politică și administrare de dreapta!

Vorbeam de 1996. Atunci, în bordul guvernamental a apărut un domn cu nume răsunător: Decebal Traian Remeș. Vă mai amintiți de respectivul contabil cu experiență în industria alcoolului? A dispărut în ceață fără să lase regrete în urmă. El a reușit să eclipseze cu birurile sale (impozitul pe scaun?!!) chiar și celebra „taxă Băsescu”. Dl Traian și Decebal era liberal ca și actualul ministru de finanțe. Oricît aș încerca să descopăr filonul doctrinar de dreapta în acțiunile și hotărîrile acestor înalți funcționari cu mînecuțe nu pot. Mai degrabă par a se trage direct din strămoși fanarioți, preocupați de stabilitatea jilțurilor pe care le ocupă, de strîngerea leuților și după morți, și după vii, iar marile principii capitaliste le sînt străine. Populiști – în declarații doar! – precum bolșevicii, haotici prin incompetență și periculoși prin insistență, conducătorii instituțiilor statului aduc în pragul disperării și pe ultimii supraviețuitori ai inițiativei private. De un an și jumătate, Executivul se chinuie să inventeze roata și încă nu a învățat ce este spița. Legile se schimbă fără noimă, se aplică doar conjunctural și numai după ciudate interpretări pe principiul „la fiecare bordei cîte un obicei!”… Vă rog, spuneți-mi pe cine să votez la următorul scrutin?e le ocupă, de strîngerea leuților și după morți, și după vii, iar marile principii capitaliste le sînt străine. Populiști – î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.