Dumitru Sechelariu vrea cetățenie americană
• el spune că își va vinde toate afacerile din județ și va solicita cetățenie americană n asta, nu înainte de a le intenta procese tuturor procurorilor și magistraților care s-au ocupat de dosarele în care a fost implicat n prin oraș circulă un zvon cum că fostul primar de Bacău a vîndut deja, pentru 4 milioane de dolari, societatea Transport Public n informația a fost infirmată de Sechelariu
Dumitru Sechelariu, fostul primar de Bacău, ne-a declarat ieri, în premieră, că s-a săturat de România și că dorește să solicite cetățenie americană. Nu imediat, ci într-un interval de timp care să-i permită să-și vîndă toate afacerile pe care le are în acest moment.
Deja, în Bacău au început să circule zvonuri tot mai insistente cum că fostul edil ar fi vîndut Societatea Transport Public, unde acționar majoritar este mama lui, Agripina Sechelariu. Se vorbește chiar că Sechelariu, care ar fi în spatele acelei firme, ar fi obținut 4 milioane de dolari pentru „Transport Public”, și că noul proprietar ar fi un om de afaceri bucureștean. Fostul primar a infirmat zvonul, însă de-aici a pornit declarația lui legată de plecarea din țară. „Nu am vîndut, dar am de gînd. Și nu doar «Transport Public». Am de gînd să vînd tot”, ne-a declarat într-o primă fază acesta.
L-am întrebat pe Sechelariu de ce vrea să vîndă și dacă nu cumva decizia lui este urmare a problemelor financiare pe care le-ar avea în prezent. „Nu-i adevărat, nu am probleme financiare. însă nu pot trece foarte ușor peste modul în care am fost tratat și, ulterior, arestat. Vreau mai întîi să-mi termin procesele pe care mi le-au intentat instituțiile statului, și-apoi am să deschid eu procese tuturor celor care m-au băgat la închisoare. Principalul meu scop în viață este să le demonstrez procurorilor care m-au anchetat, apoi magistraților c-au greșit, și-am să-i dau pe toți în judecată. Țara asta nu mai poate fi țara mea și a copiilor mei, așa că sînt foarte hotărît să vînd tot și să cer cetățenie americană”, ne-a declarat Dumitru Sechelariu.
Trustul de presă, ultimul pe lista de vînzări
Fostul primar de Bacău ne-a declarat că n-are o listă de priorități în ce privește afacerile scoase la mezat. Va vinde cui îi oferă prețul corect. A făcut doar precizarea că ultimul va vinde trustul de presă „Deșteptarea”. „Nu pot să vînd cartodromul și nici casa, pe care vreau să le păstrez, însă în rest dau tot, inclusiv fabrica «Letea»”, susține Sechelariu. întrebat dacă el consideră că-și va găsi cumpărător pentru fabrica de hîrtie, Sechelariu și-a arătat convingerea că da, fiindcă și-a dublat, spune el, producția. „Sînt documente, puteți verifica. Fabrica Letea a produs anul trecut 15.500 de tone, iar anul ăsta avem 31.500 de tone, din care vîndute 31.000”, susține omul de afaceri.
E convins că afacerile le vor face rău copiilor
Cînd a vorbit despre dorința sa de a pleca din România, patima era mai mult decît evidentă în vocea fostului primar. A explicat și de ce: „Nu vă imaginați cît de indignat sînt și astăzi pentru ce mi s-a întîmplat și pentru felul în care am fost tratat. Nu știu dacă am să rămîn în America definitiv. Probabil o să mă mai duc acolo, o să mă mai întorc aici. Nu știu sigur. De aceea nici nu vînd reședința din Bacău. Dar vreau să mă ocup de copii. Sînt convins că afacerile mele le-ar face rău lor. Nu vreau să intre și ei în clenciurile și mizeriile din România, cum mi s-a întîmplat mie. Repet, țara asta nu mai poate fi a mea și nici a copiilor mei. De aceea, îi și pregătesc pentru sport. Doruțu face karting, Ema a început să meargă la concursuri de tenis și o să auziți în curînd și despre Mara”, a spus tatăl.
La final, Dumitru Sechelariu a mai spus că va încerca să investească majoritatea banilor obținuți după vînzare în alte afaceri, dar în Statele Unite. (Eduard ADAM, Olimpia FILIP)a și că dorește să solicite cetățenie americană. Nu ime
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.