Taraba cu fese
VAL MĂNESCU
O să vină sfîrșitul lumii. Nu ne place să ne gîndim la asta, așa cum lui Boc nu-i place să-și amintească cum a căzut de la doi metri șaizecișicinci la emisiunea lui Gheorghe. Nici lui Băsescu nu-i place să-și amintească de flotă, așa cum nici lui Gigi de înfrîngerile Stelei. Nimănui, nici presei, nici puterii, nu-i place să-și amintească de familia de nenorociți handicapați care, de mai bine de o lună, stă în fața casei din care a fost evacuată cu tot calabalîcul, la intrarea europeană a Bacăului dinspre Roman. Cît despre scumpirile care vin luna viitoare și despre impozitele usturătoare care ne vor cocoșa peste cîteva luni, cu siguranță nici un om sănătos n-ar vrea să-și amintească știrile astea imbecile.
Tocmai meditam la politica struțului, la egoism și fățărnicie într-una din zilele trecute, pe cînd mă întorceam de la Onești.
Coboram panta dinspre Măgura cu 90 la oră și semnalizam dreapta în curba care coboară de la depozitul de muniții spre cealaltă intrare în orașul european Bacău, cea de vest (!!!), cînd, de pe marginea verde a șoselei, mi-au atras privirea trei fete tolănite în iarbă una lîngă alta, care își expuneau trupurile goale de la brîu în jos. Își trăseseră fustele peste cap ca să se vadă bine marfa: carne de fetișcană, trei rînduri de pulpe albe, trei rînduri de semisfere de carne fragedă radiind prospețime, pasiune, aventură. Rotundul perfect al feselor. Sînt trei, număr magic. O imagine obișnuită doar pentru cei care practică nudismul.
Zici că-i o lume fără sens, lume nebună. Dar e o nebunie cu sens, pentru că, de fapt, obiectele fese sînt opere de artă. Naturale, pur ecologice. Și sînt de vînzare. Cu sfertul de oră. Plata, înainte. Nu trebuie să fii șofer de tir ca să-și dorești prospețimea. Intersecția de la Sărata se înscrie într-o formulă a economiei de piață unde totul se vinde, totul se cumpără, nimic nu se cîștigă de-a gata.
Fetele stau la Sărata cu poponețul gol ca să ademenească șoferii care vin și se duc de la și spre Brașov. Cea mai veche meserie din lume își găsește noi metode de afirmare. Insinuarea elegantă nu mai are eficiență economică, nu mai produce efecte pe măsura necesităților. S-a schimbat clima. Sînt alte timpuri, altfel de timpuri. Marketingul, metodele noi de vînzare conduc afacerile mari, dar și pe cele mici. E un suflu nou în această meserie, ca în tot ce ne înconjoară. O atitudine de al gen. O abordare directă și provocatoare, fără prejudecăți. Dacă-ți place, cumperi. Dacă nu, nu. Pare obraznic, dar nu poți să nu bănuiești, dincolo de prezentarea impudică a ofertei, disperarea foamei și a sărăciei și a lipsei de perspectivă a acestor adolescente care și-au înfrînt rușinea și stau cu burta pe iarbă, cu poponețele atrăgătoare la soare, ca pepenii în stand la Metro, să le cumpere cineva. Reclama e sufletul comerțului sau vinde mult și ieftin sînt, marfa bună se vinde singură, sînt de cînd e lumea, reguli negustorești verificate.
Marfa expusă atrage clienți, cît pe ce să intri în bara de protecție a microbuzului alb oprit brusc, cu frînă care lasă urme pe asfalt. Sprijinită de portieră, domnișoara timpuri noi, cu picioare de doi metri, cu sîni cît mingile din cupele europene și cu buricul gol, tratează cu domnul șofer. Dacă i-ar spune cineva c-o place, c-ar vrea s-o ia de soție, i-ar rîde în nas, ar trage adînc din țigară și ar privi undeva departe, peste dealurile Măgurii. Ela, vino tu, că nu-i plac blondele! Ela, n-auzi, hai odată că-i grăbit omu!
Vrei să nu vezi ceea ce vezi, vrei să nu auzi ceea ce auzi. Vrei să depășești momentul ăsta în care te simți depășit, în care constați că ești prea bătrîn pentru asta, că nu mai înțelegi nimic din ce se întîmplă, că lumea a mers foarte departe în timp ce tu erai preocupat să trăiești. Lumea e preocupată să supraviețuiască. Dacă nu poate mai mult, și douăzeci de lei la sfertul de oră sînt buni… Clientul să fie mulțumit.
Pe centura de la Sărata, un singur principiu al comerțului nu e valabil: marfa vîndută nu se mai primește înapoi. În intersecția de la intrarea în marele oraș european Bacău, marfa se întoarce în raft folosită, dar la fel de proaspătă. Ingenuele coboară din tiruri, din microbuze, din mașiniile mici, își aranjează părul, își netezesc cu palmele bluzițele, dau cu puțin ruj pe buze, și se întind pe iarbă. Își ridică fustițele, ca să se vadă că au ce vinde. Ele nu mint, nu înșală, nu fură. Fumează, sprijinite în coate, lipite de iarba verde de pe marginea drumului și așteaptă cumpărătorii. Ca să supraviețuiască, fie și în poziția tîrîș. Nu-i moral și nu-i onorabil, în nici un caz. Dar e un magazin cinstit, în aer liber.
Mai cinstit decît să cumperi energie de la stat și s-o vinzi de trei ori mai scump, tot la stat. Adică, mie. Mai cinstit decît să dai cu apă chioară în microbul aviar, sau să furi legal încrederea oamenilor. Și cu mult mai cinstit decît să te faci politician și să-mi faci viața grea pe banii mei. În galantar n-are loc Dumnezeu.
Semnalizezi și claxonezi preventiv. Dar nu poți depăși acest moment al adevărului în care-ți dai seama cît de mult s-au schimbat vremurile și, deodată cu ele, oamenii. Îți vine să spui sărut mîna, fetelor, ce frumoase sînteți !
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.