Integrarea în UE, moartea comerțului cu Republica Moldova

Administrator

Comercianții care fac încă afaceri bune cu frații de peste Prut vor fi nevoiți să se reorienteze, după 1 ianuarie 2007. Asta pentru că, în condițiile aderării la Uniunea Europeană (UE), România va fi nevoită să aplice Tariful vamal al UE. Adică, pentru țările membre, tarife preferențiale sau chiar zero, iar pentru țările din afară, așa cum va fi cazul Republicii Moldova, taxe vamale care pot trece de 200 la sută. „România are, în prezent, un tarif vamal preferențial cu Republica Moldova, în sensul că doar două produse sînt taxate la import și export, respectiv grîu și zahăr, în rest nu se aplică nici o taxă vamală, nici pentru operațiunile de export, nici pentru cele de import. Orice produs din Republica Moldova, însoțit de un certficat de origine eliberat de Camera de Comerț a Republicii Moldova, are taxă vamală zero, cu excepția celor două produse de care v-am spus mai devreme”, ne-a declarat Vasile Șoiman, șeful Vămii Bacău. După integrare, românii vor aplica tarifele preferențiale cu țările membre UE, iar pentru celelalte țări, din afara tratatului, se vor aplica regulile vamale ca pentru orice țară cu care România nu are tratate. Astfel că toți oamenii de afaceri trebuie să se reorienteze către parteneri din UE, întrucît toate privilegiile cu Republica Moldova nu vor mai fi valabile. „Spre exemplu, pentru cartofii aduși acum din Republica Moldova nu se plătește nici un leu la vamă. După integrare, taxele vamale vor ajunge la 45 la sută din valoarea de facturare. Pentru tomate, taxele vamale vor fi 40 la sută; pentru castraveți și celelalte legume, 45 la sută; pentru fructe de genul cireșelor și vișinelor, taxele vamale ajung la 120 la sută, iar pentru produse gen mere, porumb sau grîu, importatorii trebuie să achite între 200 și 240 al sută din contravaloarea facturii. Un alt produs foarte mult importat din Republica Moldova, este sucul de fructe, a cărei taxare vamală va atinge 225 la sută”, a mai spus Șoiman.
în schimb, relațiile comerciale cu țările membre UE vor înflori, pentru că taxele vamale vor fi aproape inexistente. în schimb, pentru țările din afara UE, taxele vamale vor fi în general prohibitive, pentru că țările europene au tot interesul ca produsele lor să fie consumate în defavoarea celor care nu fac parte din grup. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.