Ascensiuni duhovnicești

Evanghelia scrisă – „vestea cea bună”

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (II Timotei – 3,16)

Prin cuvintele adresate ucenicului său Timotei, hirotonit episcop în cetatea Efesului, Sfîntul Apostol Pavel ne încredințează că Biblia – Sfînta Scriptură – este inspirată de Dumnezeu și cuprinde înțelepciunea lui Dumnezeu spre folosul mîntuirii oamenilor. Am văzut că mesajul divin adus de Iisus a fost transmis mai întîi pe cale verbală. A venit totuși timpul cînd însuși Dumnezeu a binecuvîntat și a inspirat pe unii discipoli (ucenici) ai lui Hristos să scrie despre viața, învățătura și minunile Fiului dumnezeiesc întrupat pentru răscumpărarea oamenilor.
în ce cadru au fost scrise Evangheliile sacre: Matei, Marcu, Luca și Ioan? în primul veac al erei creștine – acesta este timpul scrierii lor; autoritatea Bisericii avea deja precădere față de cuvîntul scris. Desigur, mulți martori oculari ai lui Iisus Hristos trecuseră la cele veșnice. Locul lor a fost luat de a doua generație de discipoli. Evanghelia, adică „vestea cea bună” a mîntuirii omului – cucerea neamurile „păgîne”, care erau mai „familiarizate” cu scrisul.
Așa au început să apară din diferite părți, în cadrul Bisericii primare, diverse redactări, la început fragmentare, apoi tot mai extinse, referitoare la conținutul mesajului lui Hristos. Foarte repede, patru dintre ele au fost recunoscute de autoritatea Bisericii ca fiind autentice și inspirate, adică scrise sub îndrumarea Sfîntului Duh. Acestea constituie ceea ce azi poartă denumirea de „Cele patru Evanghelii”, adică cele patru redactări ale unei singure Evanghelii sau ale aceluiași și unic mesaj dumnezeiesc. Sfinții autori ai acestor patru redactări: Matei, Marcu, Luca și Ioan au fost numiți „Cei 4 Evangheliști”.
Tradiția creștină referitoare la data redactării celor patru Evanghelii susține că primele trei au fost scrise înainte de anul 70 al erei noastre, iar Evanghelia Ioan în jurul anului 90.
Exegeza biblică a constatat că Sfinții 4 Evangheliști demonstrează o cultură foarte diferită, ca și preocupări diferite. Ei se adresează unor cititori determinați. Logic, ei și-au redactat notele și documentația lor în funcție de necesitățile predicării lor. Iisus le-a făgăduit că prin asistența Sfîntului Duh, ei (Apostolii) își vor „aduce aminte” de toate cîte le-a spus (Ioan 14, 26; 15, 26). Astfel, în scrierile Evangheliștilor nu găsim o biografie completă a lui Iisus Hristos. De asemenea, nu găsim o expunere completă și complexă a învățăturii Sale. El a pus preț, esențial, pe puterea exemplului: „învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima!” Exemplu care merge pînă la sacrificiu, jertfa supremă de pe Golgota!
Evangheliștii nu ne transmit, așadar, nici toate cuvintele, nici toate minunile lui Iisus. Evanghelistul Ioan nu uită să atenționeze: „Sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul… lumea întreagă n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25).
Cronologia vieții lui Iisus i-a preocupat foarte puțin pe Evangheliști. Rareori ei citează un eveniment istoric, dacă acesta era potrivit cu necesitățile predicii lor. Scrise sub inspirația Sfîntului Duh, cele 4 Evanghelii iradiază din paginile lor o spiritualitate aparte, cuvîntul divin este „viu și lucrător” (Evrei 4, 12). Dacă Dumnezeu ar fi voit să ne dea o biografie completă a lui Iisus Hristos, El ar fi trebuit să inspire patru redactări identice, pînă în cele mai mici amănunte. Ar fi trebuit să ne dea aceeași operă în patru exemplare! Dar așa, Dumnezeu a ales să ne dea ceva mai bun: „patru opere originale, inspirate de împrejurările concrete ale vieții Bisericii” (Fernand Lelotte, S.J., Problemele vieții).
Totuși, ele alcătuiesc o singură și aceeași Evanghelie! Cine vrea să interpreteze sensurile Sfintei Scripturi, inclusiv al Evangheliilor, este obligat să caute sensul pe care hagiograful (autorul sfînt), pus în condițiile timpului sau și ale stării culturii a sale, folosindu-se de genurile literare atunci în uz, a dorit să-l exprime și de fapt l-a exprimat. Poate să uite cineva, binecredincios, cuvintele nemuritoare ale lui Iisus din a patra Evanghelie: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața?” (Ioan 14, 6).

P.S.: în cartea „VITA PATRUM” (Viața Părinților) scrisă de Sf. Grigorie de Tours se vorbește despre puterea Sfintei Scripturi pentru mîntuirea credincioșilor: „Sfânta Scriptură ne spune prin gura Psalmistului cum se descoperă învățătura cerească acelora care o păzesc și cum ar trebui predată acelora care nu o urmează: «Luați învățătură ca nu cumva să se mânie Domnul, și să pieriți din calea cea dreaptă»” (Ps. 2, 12). Iar despre aceia care sunt buni, Isaia a zis: „Suferința (spre curățirea noastră) a îndurat-o El (Mesia) – text aproximativ Isaia 53, 5, Septuaginta. Această curățire aduce deci frica de Dumnezeu; frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii; înțelepciunea ne învață dragostea de Dumnezeu; dragostea de Dumnezeu îl ridică pe om deasupra celor pământești și îl face să urce la cer” (trad. rom., 2004, p. 259). (pr. prof. dr. Constantin LEONTE)a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!