înghesuială pentru obținerea unei locuințe ANL
• cei mai avantajați sînt, acum, solicitanții ale căror cereri sînt depuse de mult timp
Sute de tineri băcăuani depun, lunar, la Primăria Bacău, cereri de obținere a unei case. Prețul unui apartament pe piața liberă ajunge și la 50 de mii de euro, iar construirea unei case este, pentru marea majoritate a tinerilor, un vis imposibil. în aceste condiții, cei mai mulți dintre tineri ajung ca și la 30 de ani, cu doi copii acasă, să rămînă să locuiască cu părinții sau să stea cu chirie. Iar singura lor speranță se leagă de o garsonieră sau un apartament ANL, pe care speră să îl primească de la Primărie. Sau de o locuință socială, pentru cei care au depășit 35 de ani.
De anul trecut, criteriile de acordare a locuințelor pentru tineri contruite prin ANL au fost modificate și aduc schimbări majore în ce privește punctajele de acordare. înainte de intrarea în vigoare a noului punctaj, cei mai avantajați erau tinerii cu studii superioare, care erau căsătoriți și aveau copii, ale căror venituri erau mici, și care locuiesc în apartamente mici, suprafața pe membru de familie fiind mică. Dar cel mai discutabil criteriu de acordare a punctajului, care era contestat de solicitanți și lăsa la latitudinea comisiei avantajarea unora sau altora dintre candidați ținea de interesul comunitar al profesiei pe care o desfășura. Erau avantajați profesorii, polițiștii sau angajații instituțiilor publice, în defavoarea tinerilor care lucrează la societățile private.
Solicitanții cu cereri vechi cîștigă din start
Noul sistem de punctaj pentru stabilirea priorităților în ce privește acordarea locuințelor pentru tineri a intrat în vigoare încă de anul trecut. Spre deosebire de vechile criterii, noul sistem este același în toată țara, fără a mai fi adaptat de municipalitățile locale. în municipiul Bacău, încă din luna august, listele cu beneficiarii care au fost aprobate în Consiliul Local ca să primească o locuință ANL au fost adoptate în funcție de noile criterii de selecție. „Cei mai avantajați, în noile condiții, sînt cei care au cereri depuse de foarte mult timp. Dacă cererea este depusă de cinci ani, solicitantul primește 13 puncte, în condițiile în care, înainte, 15 puncte primeau candidații care aveau studii superioare. Practic, acum departajarea este făcută, în cele mai multe cazuri, de vechimea cererii”, spun reprezentanții Direcției de Patrimoniu a Primăriei, care se ocupă cu verificarea dosarelor tinerilor. Spre deosebire de criteriile vechi de acordare a locuințelor, nivelul studiilor solicitanților nu mai face diferența. Solicitanții cu studii superioare primesc 15 puncte, cei cu studii medii sau profesionale de specialitate și/sau cu studii superioare de scurtă durată au 13 puncte, studiile medii, fără pregatire profesională reprezintă 10 puncte, cei care au terminat doar opt clase au opt puncte, iar cinci puncte primesc cei care nu au dat în viața lor pe la școală. Spre exemplu, un tînăr care are facultate și locuiește cu părinții, nu este căsătorit și nu are copii, locuiește într-un apartament unde nu sînt mai mult de 12 mp de persoană și a depus cerere în acest an va primi un punctaj de 40 de punte.
Peste 1.200 de băcăuani au primit case în ultimii trei ani
Potrivit unei statistici a angajaților de la Serviciul Spațiul Locativ al Primăriei Bacău, în ultimii trei ani, începînd cu 2004, peste 1.200 de solicitanți au primit case sau repartiție pentru locuință, care va fi onorată imediat ce alte blocuri ANL vor fi date în folosință. „Punctajele celor care au primit casă variază între 40 și 55 de puncte. Cei căsătoriți, cu copii și studii superioare care au depus cererile sînt cei cu punctajele cele mai mari”, mai spun angajații de la Serviciul Spațiu Localtiv.
Interesant este că, în momentul de față, nu există o statistică a băcăuanilor care solicită locuințe de la primărie. Ce știu sigur angajații este că 10-15 dosare pentru locuință sînt înregistrate, zilnic, la primărie. Dintre acestea, 5-6 sînt dosare noi, iar restul sînt completări ale documentelor necesare la dosar, pentru cererile depuse cu mai mulți ani în urmă. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.