Jurnalul unui outsider

Între Atena și Onești

Ioan NEACȘU

Cel mai important ecou al festivalului muzical european de la Atena nu a fost descoperirea unei voci excepționale, sau a unui „hit” care să fie fredonat de întreaga planetă, ci un foarte mare scandal iscat de fraudarea rezultatelor televotingului. Finlandezii de la Nokia știu, probabil, cum se redirecționează un SMS, tehnic nu-i chiar așa de greu, informația de orice natură poate fi acum accesată sau dirijată, problema este doar de ordin moral, dar ce moralitate poți să ceri de la diavol? Formația monstruoasă care a ieșit pe primul loc este o expresie artistică a satanei, este o expresie a răului și urîtului, eu admit că el poate fascina, dar ar fi mai mult decît trist dacă tinerii care au votat pe telefon au gustul atît de pervertit încît preferă urîtul. Dacă votul a fost adevărat, mulțimea puștilor care stau toată ziua cu „muzica” în urechi este sigur degenerată, cel puțin din punct de vedere estetic. Eu sper că votul nu a reflectat o asemenea groaznică realitate, ci a fost fraudat. Hoția este, în acest caz, preferabilă.
Dar întîmplarea de la Atena mai arată și altceva. Ea arată cîtă dreptate avea G. Călinescu atunci cînd spunea că în materie de cultură nu se aplică votul universal. În măsura în care și muzica lejeră este cultură, televotingul este o mare aberație. Valoarea, mai ales în artă, trebuie confirmată de oameni care se pricep: artiști, critici de artă, profesori. Eu înțeleg rațiunea comercială a votului majorității, dar acest vot ar trebui să confere cel mult un premiu de popularitate, nu poate să reprezinte o judecată de valoare. Este ca și cum la un meci de fotbal ar arbitra spectatorii, nu arbitrul!
Festivalul muzical „Ti Amo” de la Onești, mult mai modest, dar cu o notabilă participare internațională, s-a desfășurat aproape în paralel cu marele festival de la Atena. Aici, însă, un juriu competent a cîntărit cu atenție valorile în devenire de pe scena concursului și a stabilit un clasament care, discutabil ca orice clasament, era totuși alcătuit de specialiști de necontestat. Pentru artiști, un premiu este o confirmare, este feed-back-ul de care au nevoie pentru continua lor ascensiune. Pentru public, un clasament alcătuit de profesioniști este un prilej de reflecție, de comparare cu propriul clasament, este un mijloc de educație muzicală. Tinerii trebuie obișnuiți cu ideea că există anumite criterii în alcătuirea unei scări de valori, că reacția spontană a unui puști care vede toată ziua pe ecranele televizoarelor sau în jocurile de pe calculator monștri nu-i un criteriu de apreciere a muzicii, că gustul muzical se educă, în sfîrșit – că-i nevoie de cultură și chiar talent pentru a aprecia o operă de artă.
Directorul festivalului de la Onești promitea, în finala galei laureaților, pentru anul viitor alcătuirea unui clasament pe baza votului celor din sala de spectacol. Ar fi o gravă eroare să se ia după „Europa”. Așa cum spuneam, publicul poate conferi cel mult un premiu de popularitate. Este necesar, însă, un juriu de experți care să dea verdicte, mai ales în materie de artă.
Se vorbește din nou de înghețarea anului școlar; profesorii nu vor să participe la examene. Ce-ați zice dacă ministerul ar rezolva criza prin schimbarea regulamentului?! De exemplu, la examenul de bacalaureat examinatori să fie părinții, sau să se examineze elevii între ei, sau chiar – și mai bine elevii – să examineze profesorii! r

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!