S-a lansat primul Cod Etic al francizei

Administrator

Asociația Română de Franciză a elaborat, în premieră pentru România, Codul de Etică în domeniul francizei. „Cei care ni se alatură – spune Constantin Anton, președinte asociației – au garanția apartenenței la o organizație de înalt standard, iar ca avantaje recunoșterea și acreditarea internațională și internă, prin încheierea de protocoale cu organizații prestigioase, atît din exterior, cît și din țară, ca și funcționarea după singurul cod deontologic privind franciza”. Existența comisiei de mediere, alcătuită din specialiști internaționali cu renume în țările lor, este de a rezolva amiabil eventualele dispute ivite între francizori și francizați și de a sancționa încălcările privind codul de etică. printre alte avantaje ale membrilor asociației, Constantin Anton a mai enumerat informarea în timp util a membrilor despre nouățile privind franciza, prin revista on-line „Franciza”, promovarea membrilor cu realizări remarcabile în domeniu, participarea la tîrguri și seminarii interne și internaționale legate de domeniul francizei sau promovarea gratuită și accesul nerestricționat al membrilor pe site-ul oficial www.francizor.ro. Anton a dat asigurări cu privire la selecția riguroasă a celor care își exprimă intenția să devină membri ai echipei. „în viitor dorim să dăm posibilitatea ca membrii asociației să participe la un forum de discuții pe tema acestui subiect al francizei – a spus el. Ei pot să pună întrebări și să interacționeze atît cu persoane din conducere, dar și între ei, fiind liberi să împărtășească din experiența acumulată în domeniu și să vorbească despre greutățile și problemele ivite”. Asociația Română de Franciza este o asociație non-profit înființată în anul 2006, cu misiunea declarată de a promova și apăra etica francizorilor și francizaților și de a explica înțelesul și implicațiile acestor termeni tuturor celor interesați. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.