Piața de capital

Administrator

La Bursă se vinde mai mult decît se cumpără

Săptămîna bursieră a început ieri, 5 iunie, cu o ședință modestă, cu lichiditate redusă și stabilitate la nivelul principalelor cotații. Pe toata durata ședinței nu s-au produs evenimente deosebite, iar titlurile de obicei cele mai lichide au avut volume mici de tranzacționare și, în general, au evoluat la cotații echilibrate. Cu toate acestea, vînzătorii au dominat ședința, în special în segmentul SIF (unde indicele BET-FI a scăzut cel mai mult, cu 1,7%), iar valoarea totală a tranzacțiilor a fost de aproape 11,5 milioane RON.

Banca Transilvania (TLV) a fost compania cea mai tranzacționată de la prima categorie a Bursei de Valori București, cu un rulaj total de 871,5 mii RON. Asta spune totul despre lichiditatea de ieri. în general, segmentul bancar a fost mai stabil, în afară de Banca Comercială Carpatica (BCC), care a pierdut 1,8% închizînd la 0,5550 RON. Celelalte două banci au încheiat ședința la cursuri identice sau apropiate de cele de vineri. BRD-GSG nu s-a mișcat decît accidental și pentru scurt timp din 16,6 RON (0%), în timp ce TLV nu a fluctuat mai mult de un pas de cotare, închizînd la 0,8950 RON (minim 0,6%).
„Segmentul petrolier – au observat, în ședința de ieri analiștii de la Prime Transaction – a fost, parcă ocolit de investitorii și așa puțin activi. Nici Petrom București (SNP) și nici Rompetrol Rafinare (RRC) n-au reușit să depășească un rulaj de 500 mii RON (de fapt, cumulat nu au facut atat). La RRC volumul total a fost de-a dreptul minuscul, puțin peste 1,7 milioane acțiuni, un minim al ultimului an”. La RRC, cursul a avut cîteva momente în care a fost peste palierul de 0,08 RON, dar a închis la 0,0797 RON (minus 1%). SNP a reusit să-și întărească susținerea la cumpărare în partea a doua a ședinței, cînd prețul s-a stabilizat la 0,5150 RON (0%).
Compa Sibiu (CMP) și-a continuat seria scăderilor pe volume ridicate, începută acum două ședințe, ceea ce duce cu gîndul la unele descărcari mai importante de acțiuni. Ieri, cursul a luat-o la vale încă de la început și nu s-a oprit decît la 0,98 RON/acțiune. Aici, sub palierul de 1 RON, în piață a început să se manifeste un oarecare interes pentru titlurile CMP și cursul a încercat o stabilizare.
Majoritatea titlurilor SIF nu au văzut, ieri, variații pozitive, evoluînd sub prețurile de vineri și pe o oarecare stabilitate. Doar la final au fost cîteva mici valuri de vînzări. Cel mai tranzacționat emitent din întreaga ședință a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 2,3 milioane RON. A fost, de asemenea, titlul SIF cu cea mai mare scadere, de 2,6% la 2,25 RON/acțiune. Interesant este și comunicatul trimis pieței de capital de SIF Moldova (SIF2), în care se arată că în completarea comunicatului din luna aprilie, AVAS, prin Ordinul nr. 1427/01.06.2006 a transmis unei bănci înființarea popririi asupra sumelor deținute de SIF2 pînă la concurența sumei de peste 6,8 milioane de dolari, urmînd ca în termen de două zile de la transmiterea ordinului să fie confirmată blocarea conturilor, reținerea și virarea de îndată a sumelor indisponibilizate în contul AVAS. Președintele SIF 2, Sorin Turtoescu, susține că în contul societății, deschis la bancă, se află sume în lei care să achite contravaloarea celor 6,8 milioane de dolari. După comunicatul din aprilie s-a dispus efectuarea demersurilor legale pe calea instanțelor judecătorești, care constau în promovarea acțiunilor de contestații la executare. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.