Lecția de limba română

Politica poartă vina…

*… Iar Justiția-i pricina

„Politică” și „justiție” sînt două cuvinte, două noțiuni care se rostesc foarte des, astăzi, în mass-media, în adunări publice, parlamentare sau electorale. Ba chiar și în școli sau universități, cînd vine vorba de vreo schimbare de directori, rectori sau decani; ori chiar cînd se contestă notarea probelor și examenelor / testărilor naționale. Politica și politicienii sînt de vină; dar justiția, cu întregul ei sistem de legi și instanțe, ar fi pricina…!
Trebuie să avem în vedere că fiecare dintre cele două cuvinte / noțiuni au o numeroasă „familie” de cuvinte și locuțiuni ce se folosesc în vorbirea de toate zilele. Iată „rudele” substantivului „politică”: politic (s. masc.), politician, politicianism, politicale sau politichie; ca și adjectivele: (om) politic, (drepturi) politice, (nivel) politic, ba chiar și (geografie) politică; fără a uita de: politicesc, politicos sau politețe; dar și de verbul „a politiza”, sau locuțiunea verbală „a face politică”. Nici „familia” cuvîntului „justiție” nu e mai puțin numeroasă, amintind substantivele derivate: injustiție, justițiar, justițiabil; ori schimbîndu-și forma: judecată, judecător, jurist, jurisdicție; dar incluzînd și formele cuvintelor din același domeniu: lege, instanță, tribunal, procuror, parchet, avocat etc.
Totuși, dacă „politica / politicul” a intrat în limba română destul de recent, din limba franceză (politique), cuvîntul / noțiunea „justiție” / judecată”, cu întregul noian de „rude” și „consensuri”, au intrat în limba română încă de la „nașterea” ei (lex-legis, iustitia, corruptio, advocatus etc), chiar dacă unele dintre aceste cuvinte au pătruns în limba română din limba franceză. însuși Horațiu folosește cuvîntul proces în „Ars poetica” (versul 78): „Adhuc sub indice lis est” („procesul este încă la jurați”), în sensul că nu s-a clarificat, fiind vorba de obîrșia și locul elegiei în arta poetică. Iar Seneca folosește termeni juridici în tragedia sa „Medeea”: „Audiatur et altera pars”, sau „Audi alteram partem” („Să fie ascultată și cealaltă parte”). Cu timpul, expresiile din această categorie morfologică s-au extins și-n alte sfere de activitate. Ca și termenul „advocat” („advocatus”), care poate să fie „Advocatus diaboli” (avocatul diavolului), acuzatorul răutăcios al unei părți din proces, sau „Advocatus dei” (Avocatul Domnului), cel care reprezintă apărarea într-un proces. Tot de la latini ne-a rămas și formula din Dreptul roman: „Capitis deminutio” (diminuarea sau chiar stingerea unor drepturi civice, cum ar fi „drepturile omului” de azi). Și comunitățile umane au trebuit să suporte, de-a lungul veacurilor, acea maximă străveche: „Dura lex, sed lex” („Lege aspră, dar lege”), ceea ce a însemnat totdeauna că oricît ar fi de aspră legea , trebuie să i te supui. Mai ales cînd e vorba de regulă / ordine, de conduită foarte exigentă și severă.
Din păcate, justiția de azi de la noi, în așa-zisa „democrație originală”, mai depinde încă de politică și politicieni. Pentru că tot ansamblul de legi și instanțe judecătorești a fost stabilit și aplicat de politică și politicienii care s-au succedat de vreo 16 ani încoace păstrînd concepțiile politice și sociale ale regimului comunist de tristă memorie. Pentru că însăși legea-legilor – Constituția – se bazează în mare parte pe concepțiile politice vechi, lovite de „Capitis diminutio”, lipsind societatea de acele drepturi civice ale omului, dreptatea și proprietatea fiind considerate niște „mofturi”; lăsînd, în schimb, libertatea de a se îmbogăți prin corupție folosind atît justiția, cît și politica. Se face abstracție de vechea axiomă: „Corruptio optimi pessima” („Coruperea lucrurilor celor mai bune este lucrul cel mai rău”). ânțeleapta cugetare, invocată pe vremuri în religie și literatură, s-ar putea invoca și astăzi, în politică și justiție, folosind legile scrise și nescrise în beneficiul lor, oricît ar fi de „optime” ca realizări umane; dar prin vicierea și coruperea lor reprezintă „pessima”, adică tot ce poate fi mai rău pentru societate. Ceea ce ne permite să conchidem: dacă politica poartă vina, atunci justiția este pricina. Sau viceversa. (Prof. Marin COSMESCU)i examenelor / testărilor naționale. Politica și politicienii sînt de vină; dar justiția, cu întregul ei sistem de legi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!