Inginerul Mircea Cocuz, șeful formațiunii de toaletări arbori din cadrul Direcției Spații Verzi a Primăriei Bacău, a fost sancținat cu reținerea a zece la sută din salariu pentru o lună. Sancțiunea a fost dată de viceprimarul Constantin Scripăț, cel care, în urma sesizărilor din presă, a descoperit că strada Nufărului a fost blocată jumătate de zi, fără ca acest lucru să fie semnalizat de indicatoare. „în urma verificărilor Corpului de control al Primăriei, a reieșit că arborii care s-au tăiat pe acea stradă și din cauza cărora s-a blocat circulația urmau să fie duși în atelierul de tîmplărie al Primăriei și existau și devize în acest sens. Dar, pentru că a fost blocată strada fără autorizație, inginerul a fost sancționat cu reținerea a zece la sută din salariu”, ne-a declarat viceprimarul Constantin Scripăț. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.