TENIS DE CâMP: Băcăuanul Dragoș Ignat, de la Sport Club Municipal, a ajuns pînă în faza optimilor de finală la Campionatul Național de tenis de cîmp, grupa 13-14 ani, competiție aflată în desfășurare în București. în primul tur, de pe tabloul principal de 64 de jucători, Dragoș l-a învins cu 6-2, 6-4 pe timișoreanul Sebastian Pătruțescu. Apoi, băcăuanul a trecut ieri fără probleme și de Mirel Sandu (Galați), 6-0, 6-0. Sebastian Erimicioiu n-a avut parte de aceeași șansă în turul al doilea al naționalelor, fiind învins, 0-6, 2-6, de tizul său tîrgoviștean Sebastian Pădure, favoritul numărul 5.
în competiția feminină s-au rezolvat două probleme, dar nu în sensul dorit de cei de la SCM. Raluca Pavel a fost eliminată, 3-6, 1-6, de Ana Constantin (București), iar Marlena Bîrsă a părăsit și ea competiția după ce a pierdut, 0-6, 4-6, în fața Simonei Ionescu (București). în schimb, Georgiana Pătrașc, tot de la SCM Bacău (antrenor coordonator Mihai Ciuntea), a depășit lejer turul I, 6-2, 6-1 cu Gabriela Duca. Ieri, Geogiana a jucat pentru calificarea în optimile de finală cu Delia Constantinovici (Galați). A jucat bine de tot și a învins cu 6-2, 6-1, dar greul de acum începe. Turneul este de categoria a 2-a și punctele acordate celor care ajung în fazele superioare sînt multișoare. Concursurile internaționale sînt, cum este și normal, cel mai bine cotate. De aceea sînt de categoria I.
Tot ieri au început și întrecerile probei de dublu, atît la feminin, cît și la masculin. Georgiana Pătrașc o are ca parteneră pe nemțeanca Ilinca Stoica. Raluca Pavel face echipă cu Marlena Bîrsă. Dragoș Ignat și Șerban Rotariu vor fi de aceeași parte a fileului. Vlad Murad îl va avea alături pe ieșeanul Alexandru Nechita iar Sebastian Erimicioiu va face pereche cu Cristian Iacob (Focșani). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.