Moineștenii doritori de a-și lua tensiunea, de a afla procentul de grăsime sau indicele de masă corporală, o pot face în mod gratuit. Respectivii sînt așteptați la un cort, amenajat în acest sens, chiar în centrul municipiului. Organizatorii acestei acțiuni sînt Institutul de Sănătate Publică București, promotor de program prof.dr. Radi Negoescu și Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie. De asemenea, celor interesați le sînt oferite, tot gratuit, diferite materiale tematice (pliante, reviste, cărți), toate cu sprijinul Editurii „Viață și sănătate” din București. „Această acțiune face parte din «Programul Național de âmbunătățire a Sănătății». Conform acestuia, pe toată perioada verii, prin rotație, punctul nostru volant pentru testări gratuite de sănătate va funcționa o săptămînă la Moinești, iar o alta la Comănești”, ne-a spus Gabriel Marinică, educator sanitar în cadrul programului. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.