Mai multe străzi din municipiul Bacău vor fi închise în zilele care urmează, datorită desfășurării lucrărilor de asfaltare cu tratament bituminos foarte subțire executat la rece. Reprezentanții Primăriei au anunțat că astăzi vor fi închise străzile Măgura Cașin (care leagă strada Vasile Alecsandri de Aleea Parcului) și Erou Nichita (între Vasile Alecsandri și Ioniță Sandru Sturdza). Joi se vor executa lucrări pe strada Ioniță Sandu Sturdza, iar vineri este programată să intre în reparație strada Războieni, pe porțiunea pe care nu s-a asfaltat anul trecut. Sîmbătă va fi închisă strada Dumbrava Roșie, în fața Direcției Generale a Finanțelor, iar pentru duminică utilajele sînt programate să ajungă pe strada Alexandru cel Bun. „Programul de restricționare a circulației pe anumite străzi este întocmit pentru un anumit ritm de lucru, în condițiile în care nu va ploua. Dacă în aceste zile vor cădea precipitații, lucrările vor fi reprogramate, urmînd ca închiderea străzilor să fier anunțată în presă și pe site-ul primăriei”, a precizat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.