CA PE TIMPUL LUI CEAUȘESCU, Sechelariu și-a lansat candidatura printre osanale și ovații

Redacția Ziarul de Bacău

Partidul Social Democrat (PSD) Bacău își clădește campania electorală în jurul unei singure persoane, Dumitru Sechelariu, de la care se așteaptă să aducă multe voturi partidului. Tactica a fost confirmată ieri, cînd Sechelariu și-a lansat candidatura printr-o manifestare mamut, concepută de la un cap la altul ca un omagiu adus propriei persoane. Lansarea de la Casa de Cultură s-a dorit o adevărată manifestare a forței, dar și o amenințare la adresa opoziției și opozanților. Totul, susținut moral de personalități ale orașului, care s-au întrecut în osanale la adresa edilului. Cam 20 de personalități ale vieții culturale, sportive, politice, economice s-au simțit obligate să declare, într-un filmuleț prezentat în sală, că-l susțin pe Sechelariu la încă un mandat. E drept, unele dintre aceste personalități fac asta din obișnuință, cu atît mai mult acum, cînd au respirat ușurate că au încăput pe vreun capăt de listă electorală. De neînțeles au fost, însă, odele pe care le-au înălțat oameni a căror statură profesională le-ar fi dat dreptul la o altă soartă. Andre Muit, Gheorghe Gozar, maestrul Ovidiu Bălan au fost printre cei care au surprins prin modul în care au glăsuit la superlativ despre Sechelariu.

„Eu nu am cultul personalității”, s-a contrazis Dumitru Sechelariu la finele manifestării. Asta, după ce toată puzderia de lume din sală, inclusiv galeria de la echipa de fotbal, a vizionat un lacrimogen film-omagiu despre primar și trecutul său. Deși și-a revendicat trecutul de sărac lipit pămîntului, în filmul-odă, Sechelariu a recunoscut că Revoluția l-a prins cu „cîteva sute de mii de lei” economii. Ca un fir roșu al megalomaniei de aseară, lacrimile lui Sechelariu au curs șiroaie, ba în timpul filmului omagial, ba cînd își aducea aminte de copilărie.

„Sînt baronul numărul 1 al României”

Pe scena Casei de Cultură au fost prezenți Gabriel Oprea, ministrul Administrației, Sergiu Sechelariu, fratele candidatului și secretar de stat într-un minister, deputatul Viorel Hrebenciuc, președintele PSD Bacău, directori de instituții, candidați la Consiliul Județean, candidați la Consiliul Local Bacău. În afară de demnitarii prezenți, toți cei de pe scenă s-au aflat acolo pentru că sînt în grațiile primarului, care este și lider al municipalei PSD, și vice al județenei. Printre primii care și-au adunat forțele retorice ca să-l laude pe primar au fost Oana Chelaru, directorul Casei de Asigurări, și Dumitru Bontaș, fost prefect. A vorbit apoi Sergiu Sechelariu, care a susținut că, împreună cu fratele său, „am reușit să aduc capitala Moldovei la Bacău”. Gabriel Oprea, ministrul Administrației, a spus că a fost impresionat de curățenia din oraș.

După filmul omagial, la vizionarea căruia l-au podidit lacrimile pe candidat, Dumitru Sechelariu a luat cuvîntul. „Din sondajele de opinie realizate de PSD la nivel național, rezultă că eu sînt baronul pozitiv numărul 1 în România”, s-a umflat în pene primarul. El a ținut să rememoreze, tot printre lacrimi nestăvilite, care au fost începuturile sale în afaceri și că, la prima sa candidatură – eșuată- din 1992, nimeni nu i-a dat nici o șansă. Apoi, Sechelariu și-a atacat unii adversari politici. „În fișetul de la Primărie am documente care îi pot incrimina pe Emil Constantinescu, Valeriu Stoica, Radu Sîrbu, Victor Ciorbea sau Radu Vasile. Dar nu le scot încă, toate la timpul potrivit”, a amenințat Sechelariu.

Sechelariu și-a amintit subit că unii ziariști l-au criticat și acuzat că nu folosește corect banii publici. Ca să se apere, Primarul a fluturat un dosar despre care a susținut că ar fi un raport al Curții de Conturi, care îl descarcă de gestiune, adică n-ar fi făcut ilegalități în anii de mandat. Candidatul a recunoscut apoi că, în sondaje, „este prea mare distanțe dintre mine și PSD” și le-a cerut oamenilor să sprijine și partidul. Uluitor a fost în discursul primarului referințele la patima după pocker. Sechelariu a recunoscut că mai încinge cîte-o partidă cu „prietenii mei, Gigi și Giovanni (Becali – n.n.)”. Primarul a spus că are nevoie de așa ceva ca să-i crească adrenalina. În plus, a susținut candidatul, „cînd îmi intră un șase roșu în gaură și cîștig 20.000 de dolari, normal că-i dau la săraci, că ce-i de haram, de haram se duce”. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.