Băcăuanii vor cumpăra bilete de tren în sistem electronic

Administrator

Persoanele care vor dori să cumpere tichete de călătorie din Gara Bacău vor avea parte de o supriză. „De pe 13 iunie, stația Bacău va emite bilete în sistem electronic, nu pe carton, așa cum sînt emise cele din Gara București Nord”, ne-a înștiințat Horațiu Popescu, șef stație călători la Gara Bacău. Acest nou tip de achiziționare are și avantaje, dar și unele inconveniente. „între avantaje se numără și faptul că se va elimina posibilitatea dublării locurilor, tichetul emis fiind unic pe toată raza țării. De asemenea, se va reduce și consumul de hîrtie. Pe de altă parte, avînd în vedere că sînt primele faze ale acestui sistem, publicul călător este rugat să vină din timp pentru un bilet emis electronic, deoarece timpul de emitere e puțin mai mare, fiind și faza inițială de acomodare a personalului CFR cu acest nou mod de lucru”, a mai spus șeful stației de călători.
Pentru cei interesați de transportul CFR, mai precizăm că biletele vor putea fi cumpărate de săptămîna viitoare din ghișeele instalate special în partea de nord a gării, deoarece stația CFR este în renovare. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.