Bărbatul care la mijlocul lunii aprilie a fost purtat între Spitalul Județean de Urgență (SJU) și sediul Primăriei municipiului Bacău a murit zilele acestea. Pînă la urmă a trecut în Lumea Umbrelor tot pe un pat de spital, fără ca între timp să i se găsească un adăpost. Viorel Buga a fost internat în secția Oncologie la mijlocul lunii martie, fiind suspectat ca avînd formațiuni tumorale la plămîni. înainte de a fi adus în această secție a fost ținut vreo cinci zile la Unitatea de Primire Urgențe (UPU), fiind cules de Ambulanță de pe una din străzile Bacăului. La Oncologie a fost supus la toate investigațiile, ba, mai mult, a fost trimis pentru examinări mai complexe și la Iași. „Examenele care i s-au făcut acolo nu au arătat că ar avea tumori pulmonare, așa că s-a întors la noi în secție. Dar el nu este un caz oncologic. Singura lui problemă este o paraplegie, nu poate sta în picioare, dar nu are dureri, nu necesită spitalizare. El poate fi îngrijit foarte bine la domiciliu. Comunitatea, reprezentanții acesteia, trebuie să aibă grijă de asemenea cazuri”, ne-a declarat doctorița Mihaela Spiridon, șefa secției Oncologie, în ziua în care Buga Viorel a fost externat și plimbat apoi între spital și Primărie. Deși, în mod normal, pentru toate cazurile oncologice perioada de spitalizare este de cel mult opt zile, medicii au fost nevoiți să-l țină în spital pe Buga Viorel mult mai mult, pentru că nu au avut unde să-l externeze. în final, o comisie de doctori a decis că el nu mai reprezintă un caz medical și i-a făcut biletul de ieșire din spital. Dar bărbatul nu avea locuință, așa că a fost dus cu ambulanța spitalului la Primărie. în cele din urmă, în aceeași zi a fost readus la spital și internat mai întîi la UPU după care a fost transferat în secția Chirurgie Plastică unde a decedat zilele acestea.
Bugetele locale trebuie să finanțeze asistența comunitară
în prezent, în SJU nu mai este nici un caz social. Dar aceasta pentru că vremea s-a încălzit și boschetarii, chiar dacă au ceva probleme de sănătate, nu mai asaltează spitalul, ci dorm prin parcuri, pe străzi ori prin scările de bloc. Dar cînd va veni sezonul rece, zeci de persoane fără adăpost își vor căuta culcuș, din nou, la spital. Pentru a degreva spitalele de asemenea cazuri, în pachetul de legi privind reforma sanitară, Ministerul Sănătății a inclus și un act normativ privind asistența medicală comunitară. în rîndul beneficiarilor unui asemenea serviciu sînt menționați de lege și bolnavii cronic, cazuri sociale. Ei trebuie prinși în programe de asistență comunitară care se realizează cu fonduri din bugetul statului dar și din bugetul autorităților locale. Ce preconizează Primăria municipiului Bacău pentru a pune în aplicare această lege și ca SJU să nu mai fie nevoit să țină internați pacienți care necesită îngrijire la domiciliu, dar nu pot fi externați pentru că nu au locuință? „Un adăpost de urgență este în planurile municipalității, însă nu putem avansa cu exactitate o dată la care acesta va fi dat în folosință. Avem în intenție construirea unui cămin de bătrîni în oraș, în care să existe și locuri pentru cazurile sociale. Nu știm exact care va fi forma. O variantă la care ne-am gîndit este ca cei fără adăpost să să rămînă pe timpul nopții, iar ziua să meargă în oraș, să muncească. Acest proiect va fi luat în discuție, dar nu mai devreme de anul viitor. Nu avem încă o variantă finală a acestui proiect”, spune Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău. în aceste condiții este de presupus că mai devreme de trei ani persoanele fără adăpost nu vor avea unde pune capul, în altă parte decît în spital sau în parcuri. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.