Groapa de lîngă Prefectură încinge din nou spiritele

Administrator

Groapa de lîngă Prefectura Bacău, unde un întreprinzător vrea să își construiască o cofetărie și un restaurant aprinde din nou spiritele. Locatarii blocului din jurul gropii s-au săturat de aceasta și ieri și-au arătat nemulțumirea, profitînd și de faptul că instanța trebuia să facă aici o cercetare la fața locului. Lucrările de aici au fost sistate pînă cînd instanța va lua o hotărîre în procesul care se află pe rol. Oamenii s-au săturat de groapă și ieri au răbufnit, supărați că nu se face ceva cu groapa și pentru că reprezentantul justiției nu a mai ajuns la fața locului să facă evaluarea din teren. „Noi am cerut această cercetare la fața locului, ca probă la dosar. Aici este un focar de infecție, miroase foarte urît, iar terenul din jurul gropii a început să se surpe și există risc major să se producă accidente. Cerem să se sisteze lucrările sau se construiască odată ce e de construit, dar să nu mai stea groapa aici”, ne-a declarat Victor Laslău, locatar în blocul de lîngă groapă. Oamenii au mai spus că s-au săturat de situația care durează de doi ani și au așteptat cu sufletul la gură să vină judecătorul pentru cercetare. în final, după mai bine de o oră de așteptare, au fost anunțați că se va stabili un alt termen, deoarece judecătorul nominalizat să se ocupe de acest caz este internat într-un spital bucureștean. Proprietarul terenului cu pricina nu poate însă să intervină pentru consolidarea gropii, deoarece, pe durata procesului, orice fel de intrevenție este sistată, pînă cînd justiția va decide dacă lucrările vor continua sau nu. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.