Cap limpede

întoarcerea armelor

Așadar, după aproape 44 de ani de apariție neîntreruptă, „Steagul roșu” trece în istorie. Ultima apariție: sîmbătă – 16 decembrie ’89. „Deșteptarea” îi ia locul, fiind răspunsul imediat al „întoarcerii armelor” printr-o hotărîre unanimă și lipsită de orice echivoc. în „registrul de stare civilă” nașterea este consemnată în ziua de sîmbătă – 23 decembrie ’89, ora 3 și 30 de minute, cînd vechea rotativă își începe „marșul triumfal”. Sloganul noii publicații: libertate și democrație. Tirajul: 110.000 de exemplare. Se va dovedi insuficient pentru foamea de informații „fierbinți” a băcăuanilor. Era răspunsul concret și neechivoc al gazetarilor de aici la noul curs al istoriei. Revoluționari ai condeiului. Din cei opt inițiatori ai acestui demers editorial, astăzi niciunul nu se mai află în redacția cotidianului respectiv și doar trei dintre ei mai scriu la diverse publicații. Gloria (dacă se poate vorbi despre așa ceva în acele împrejurări dramatice) a rămas uitată în colecțiile (pierdute) ale ziarului. Fiindcă „sic transit gloria mundi” (așa trece gloria lumii) s-a convertit între timp în „vanitas vanitatum”.
Dar dacă travaliul nașterii nu a fost unul prea dificil sub raportul angajării și asumării, evoluțiile postfactum s-au complicat de la o zi la alta, sub influiențe malefice care au indus o stare de suspiciune și de incertitudine, de neîncredere și așteptări dureroase. A fost mai întîi mesajul fascist: zvastica – sigla hitleristă sub formă de cruce îmbîrligată desenată cu negru pe o foaie de hîrtie. Avertisment, sau pur și simplu război declarat din umbră? N-am aflat nici pînă astăzi, iar intențiile belicoase, la intimidare, s-au stins de la sine. Așa după cum nici autorul/autorii mesajului respectiv nu au fost deconspirați; serviciile de informații și contrainformații treceau printr-o stare de dezagregare și degringoladă pentru a mai fi capabile să se implice în elucidarea cazului. Au făcut-o formal și cazul s-a stins de la sine. Pînă la urmă a fost trecut la capitolul „glume sinistre”. După mai puțin de două luni, un alt semnal care, prin mesaj, semăna cu primul: se lansa un ultimatum în termeni categorici, avîndu-l ca destinatar pe redactorul șef: dacă nu faci cum ți se tot cere, ar fi mai bine pentru tine să te retragi, altfel vă vom lua capetele, ție și familiei. Bineînțeles că n-am dat curs ultimatumului și nici amenințările nu s-au finalizat. Farse și încercări de intimidare ale unor frustrați atinși de paranoia.
Avînd experiența anterioară, nu am mai întreprins nici un demers pentru descoperirea și demascarea autorilor. După cum „mirosea” atmosfera, urmele nu se prea îndepărtau de redacție, ba chiar rămîneau prin preajma ei! Dar jurnaliștii își vedeau mai departe de treburile lor. Redacția se mărise, nucleul inițial era dominat, numeric, de tineri care susțineau schimbarea, lepădarea de mentalități și alinierea la noile valori și idealuri. Unii – animați de îndemnuri lăuntrice autentice; alții, destui, cameleoni cu interese mascate. Nimic nefiresc în astfel de împrejurări tulburi, cînd se caută lumina, adevărul și calea – spre a cita un paragraf din Biblie. Unii au abandonat de la sine. Alții au devenit victime ale propriilor mentalități și capcane. Sita începuse să cearnă…
Presiunile extraredacționale nu lipseau nici ele. Mulți dintre băcăuani voiau să se lepede de trecut prin acuzarea tarelor vechiului sistem și mărturisirea publică a propriilor suferințe și nedreptăți comuniste. Zilnic ni se propuneau memorii și articole kilometrice pentru a fi publicate „integral, imediat și necondiționat”. Refuzul sau soluția alternativă erau catalogate drept cenzură, selecția tematică primea același calificativ, iar argumentele că presa, în general, nu trebuie să încurajeze și susțină confruntări partizane erau privite ca lipsă de implicare și manevre de culise cu atitudini tendențioase. La rîndul lor, zecile de mesaje telefonice anonime venite zilnic din partea unor persoane așa-zise binevoitoare, competente și obiective, nu făceau decît să creeze și să mențină o stare de apăsare și de disconfort psihic. Știam, însă, că marile bătălii nu se cîștigă de la sine. Ori, întoarcerea armelor în momentul cel mai prielnic însemnase nu doar asumarea unei responsabilități politice majore, ci și a unei noi atitudini vizavi de cuvîntul scris și tipărit. (Mihai BUZNEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!