Drag de funcție

Administrator

Directorii administrativi ai spitalelor din județ nu se dau plecați

Conform Legii spitalelor, funcția de director administrativ din cadrul acestora a dispărut de la 29 mai. Dar toți cei care au deținut-o pînă atunci nu vor să accepte situația. Surse din Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) ne-au declarat că „în toate spitalele, foștii directori administrativi stau în continuare pe aceste posturi”. Tot de la ASP am reținut că în cazul acestei funcții de conducere, și în toate celelalte din comitetele directoare anterioare, nu este nevoie de nici o decizie de desființare, deoarece, dispărînd consiliile de administrație, automat, nu mai există nici vechile fotolii. Totuși, fiecare nou comitet director interimar își poate înființa un post de director administrativ, în funcție de nevoile spitalului, dar nu înainte de a îndeplini o condiție esențială. Printr-o adresă înaintată ASP, Ministerul Sănătății precizează că mai întîi fiecare spital trebuie să elaboreze și să aprobe noul regulament de organizare și funcționare, în conformitate cu actuala legislație sanitară, unde va trebui să menționeze fiecare funcție de conducere. Nici o unitate spitalicească nu are acest regulament, dar unele, cum este cazul Spitalului Județean de Urgență, deja au director administrativ. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.