Ex catedra

Praf de cretă și praf în ochi

Doru CIUCESCU

învățămîntul românesc este din nou în fierbere. Ridicarea de la 3,9 la cinci la sută din PIB a bugetului pentru învățămînt a însemnat doar 60 la sută din revendicările grevei din toamna anului trecut. Sindicatele anunță cu blocarea examenelor de toate categoriile. Guvernul tace mîlc considerînd, probabil, că are de-a face doar cu o simplă demonstrație de forță. Corpul profesoral elaborează strategii de luptă.
Realitatea este că învățămîntul românesc continuă să fie între ciocan și nicovală, între aspirațiile europene și starea deloc europeană, între presiunea cerințelor de calitate ale reformei și nemulțumirea părților interesate (cadre didactice, elevi, studenți, părinți, creatorii cererii de pe piața muncii) provocată, în principal, de subfinanțarea cronică.
Sintagma „educația – prioritate națională” dă bine la discursuri, dar, de fapt, sînt doar vorbe aruncate în vînt, un simplu aliniat nerespectat din Legea învățămîntului nr. 85/1995, nereușind să înlocuiască adevărul crud existent de decenii: „educația – periferia interesului național”. Credința transmisă de la un guvern la altul că prin mici satisfaceri ale revendicărilor se poate „astupa gura” dascălilor este încă actuală. Exprimată în cifre, bătaia de joc poate fi exemplificată, făcînd comparația cu un alt sector bugetar. Domeniul Apărării, ordinei publice și siguranței naționale are alocate 64 mii de miliarde pentru cheltuielile de personal ale celor 175 de mii de salariați; în schimb, învățămîntului îi sînt repartizate numai 54 mii de miliarde pentru cheltuielile de personal ale celor 343 de mii de salariați. Dacă în învățământul superior s-au făcut unele progrese vizibile datorate procesului „Bologna”, dar și faptului că mulți parlamentari sînt și universitari, în plus – cei mai mulți miniștri de resort intră în această categorie, învățămîntul preuniversitar – în general, și învățămîntul rural – în special, se zbat în demagogia miasmatică a minciunii. Se discută și se tot discută despre școala din mediul rural, despre reabilitarea, ajutarea învățămîntului din această lume marginalizată. Accesul la cultură al elevilor de la sate este, în continuare, extrem de limitat, prin biblioteci bate vîntul.
Este suficientă intrarea într-o școală pierdută în imensitatea Bărăganului sau în relieful de lut vălurit al dealurilor Tutovei pentru a lua temperatura realității. Aici sînt unități școlare care nu au primit mijloace de învățămînt de decenii, se fac multe ore în frig. Din mediul rural provin cele mai multe reclamații ale cadrelor didactice care, limitate de condițiile sociale, își epuizează energiile pe înscenări și lupte pentru supremație. Apelarea la instanțele judecătorești pentru rezolvarea conflictelor profesor-profesor are un trend îngrijorător de crescător.
Iminența unei noi greve a făcut ca ministerul de resort să anunțe emfatic, prin toate canalele mass-media, „Programul pentru învățămîntul rural” finanțat de Banca Mondială, precum și o serie de noi programe UNESCO pentru școala rurală: „Discover”, „Scientific American”, „National Geographic”, „Terra”, „Știința pentru toți”.
Efectul grevei dascălilor din toamna anului trecut a fost de ordinul jumătăților de măsură. Multe promisiuni ale guvernanților au rămas doar înscrise undeva, pe hîrtie. Se impune o mai mare solidaritate atît în interiorul sistemului, dar și al societății românești, în ansamblul ei, pentru ca Puterea să nu mai arunce praf în ochi celor care respiră praf de cretă, iar învățămîntul să devină, cu adevărat, conform legii, o prioritate națională! Ar fi în folosul tuturor, pentru că investiția în educație este cea mai eficientă.
grame UNESCO pentru școala rurală: „Discover”, „Scientific American”, „National Geographic”

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!