Nicolae Dragomir, preotul din Pîrjol care a anunțat că intră miercuri în greva foamei, a renunțat pe moment la gestul lui disperat. Acesta s-a deplasat în ziua în care trebuia să declanșeze greva la Palatul Cotroceni, dar acolo a fost convins să renunțe. „Am fost miercuri dimineață la Cotroceni, să intru în greva foamei, așa cum am anunțat la Prefectura Bacău, printr-o adresă. La București, am fost primit de cineva de la relații cu publicul, le-am explicat cazul meu și mi-au cerut să le las un răgaz de zece zile să rezolve problema. Pe plan local, nu se rezolvă nimic, deși am făcut numeroase demersuri”, ne-a declarat părintele Dragomir. Preotul din Pîrjol a vrut să intre în greva foamei pentru că nu i s-a retrocedat pămîntul parohiei. El a solicitat prin cereri de retrocedare o suprafață de 24,27 hectare de teren agricol, din care a primit doar 3,5 hectare. Inițial, primăria i-a dat cinci hectare de teren, dar parohia a pierdut 1,5 hectare în favoarea unui localnic, în urma unui proces. „Am fost la Pîrjol să analizez cazul și am dispus mai multe măsuri, cu termene, pentru comisia locală de fond funciar”, ne-a declarat subprefectul Gheroghe Hură. Pînă pe 20 iunie, aceasta trebuie să verifice modul în care a fost validată cererea lui Mihai Ardeleanu, care a cîștigat procesul cu parohia. „Ardeleanu a depus cereri de retrocedare pe Pîrjol și pe Scorțeni. în anii ’60, el a fost strămutat de la Scorțeni la Pîrjol, pentru că nu s-a înscris în CAP. A cîștigat terenul în instanță, deși parohia avea titlu de proprietate pe acest teren. Acum se verifică dacă nu cumva a cerut să i se dea pămînt în două locuri”, a precizat subprefectul Hură.
Pînă la 1 iulie, comisia locală de fond funciar din Pîrjol mai trebuie să încheie un proces verbal de constatare, identificare și stabilire a situației juridice pentru diferența de 19 hectare ce revine parohiei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.