De la fotbal la „canalia școlară”

Constantin CĂLIN

– Valsul meciurilor (unu-două-trei, unu-două-trei) mă amețește. O asemenea recunoaștere îmi va crea „probleme de imagine”: „Ian te uită – se va vorbi prin tîrg – a pus cărțile deoparte și stă la televizor! Nu zicea că televizorul prostește?” Ba da, ziceam! Sper, însă, ca la vîrsta mea prostia să se prindă mai greu. De fapt, ea vine mai puțin cu fotbalul decît cu altele: talk-show-uri, divertismente, telenovele, manele, publicitate, filme de categoria a paisprezecea cu explozii și ucideri în masă etc. Desigur, privind meciurile, nu mă lansez în „ritualuri sălbatice” și nu mă las dominat de „euforia” grotescă sugerată de anumite „promo”-uri. âmi plac scoicile uriașe ale stadioanelor, verdele uniform al terenurilor, policromia tribunelor, freamătul lor. âmi place, bineînțeles, jocul cînd e joc (iar azi el e cel mai adesea o luptă). Nu-mi place „teatrul”, nu-mi plac simulările, nu-mi plac „oportuniștii”, îi detest pe arbitrii tendențioși, cu prejudecăți ori – de ce aș ocoli cuvîntul? – necinstiți. Unii își folosesc autoritatea într-un fel imprudent, tiranic, care provoacă mari nedreptăți. Să nu uit: nu-mi plac cîțiva comentatori. Pentru presă, Mondialul din Germania e o ocazie de emulație. El nu-i o pîine zilnică, ci un cozonac; comentarea lui cere gust și artă. A relata plat, în clișee, înseamnă a nu avea simțul sărbătorescului. Iată, prin contrast, un motiv să remarc inițiativa celor de la „Cronica Română” de a-i reactiva pe D.R. Popescu, Mircea Radu Iacoban, Mircea Micu, Horia Bădescu și pe alți scriitori în ipostaza de gazetari sportivi. Tabletele lor luminează și încîntă. Mondialul cerne și la acest capitol. Părerea mea e că o fază memorabilă cere o frază memorabilă.

– Să trag cu ochiul puțin și la politică. „Guvernul scade, Băsescu crește”, aceasta e concluzia celui mai recent produs lansat de INSOMAR. Prima parte mi-i clară, a doua mă nedumereșete. Pen’ ce să crească, dumnealui? A avut o convalescență creatoare? O fi făcut ceva văzut doar de „subiecții” firmei amintite? De fapt, de ce m-aș mai mira? Una din caracteristicile „sondajelor” noastre e să sfideze logica și să contrarieze bunul simț. Aproape de fiecare dată îmi par niște oglinzi aburite. Degeaba credem că sînt făcute de sociologi. Mult mai sigur e că sînt scoase din tărtăcuțele cîtorva miciuriniști interesați să placă unei anumite părți a Puterii.

– „Jurnalul național” anunța, cu o săptămînă în urmă, că, în 2050, „Vom fi 16 milioane”. Această prognoză alarmantă nu e nouă, dar, pînă acum, nu sînt semne că ea i-ar îngrijora pe cei responsabili de diminuarea demografică. V-ați întrebat: ce înseamnă 16 milioane? înseamnă mai puțin decît în 1918, cînd celor 7 771 341 locuitori ai Vechiului Regat li se adaugă 8 532 000 locuitori ai Basarabiei, Bucovinei și Ardealului. (Cf. Dr. G. Banu, „Sănătatea poporului român”). înseamnă mai puțin decît la 1 ianuarie 1935, cînd aveam 19 013 363 locuitori. înseamnă mai puțin cu vreo 6 milioane decît în 1975, cînd aveam 21 142 000 locuitori, fără, bineînțeles, Basarabia, Nordul Bucovinei, Ținutul Herței. De ce, oare, nu se evocă și restul scenariului? Cine va ocupa vidul lăsat de cei ce nu vor mai fi (morți sau plecați)? Pe cine vor avea vecini, atunci, Badea Ion (devenit John ca efect al „globalizării”) și Parpanghel Stănescu? Sau credeți că și densitatea pe km pătrat va fi mai mică?

– De 11 numere, revista „România Mare” (pe care, fără ipocrizie, o citesc regulat) publică versurile unuia dintre celebrii „trubaduri moderni”, francezul Georges Brassens, în traducerea lui Romulus Vulpescu. Ce întîlnire admirabilă! în versiune românească, umorul „ghitaristului antifilistin” își păstrează intactă savoarea. Romulus Vulpescu e prodigios, subtil și duhliu; e întruchiparea meșteșugului de traducător. Prin bogăția limbii folosite, e unic nu numai printre cei ce au îmbrățișat această meserie, dar și printre scriitorii actuali. Ultimul text apărut e cel al baladei „Gorila/ Le Gorille”, care începe așa: „Prin gratii largi holba pupila/ Țățimea din cătun la rînd/ Și contempla cu jind gorila/ Oprobiul public rizicînd./ Nerușinata țățărime/ Ochea chiar un locșor precis/ Pe care mama, cu asprime,/ Să-l scriu aici mi-a interzis./ Gorila…”.

– Scris cu năduf, articolul „Canalia școlară” al d-lui Ion Rotaru, din „Oglinda literară” (nr. 54, iunie 2006), zornăie de „perle” care amuză și, în același timp, indignează. Din cine e alcătuită, după opinia autorului, „canalia școlară” (formulă calchiată după „canalia de uliți”, a lui Eminescu)? Elevi, studenți, profesori, inspectori, funcționari din minister etc. „cu mentalitatea aceea tipic țigănească, destul de abundentă într-un sector de activitate ce ar trebui să tindă spre noblețe…”. Șirul exemplelor îi îndreptățește sarcasmul. Reproduc doar trei dintre ele, convins că le veți căuta și pe celelalte:
„«De ce nu vii la școală?», îl întreb pe puiul de țigan. «Păi de ce să vin?! răspunde trăgînd obraznic din țigară, dă-mi și mie o leafă, cum ai tu și am să vin»”;
„O profesoară, citind expresia din «Scrisoarea a III-a», în fața clasei (a X-a) intonează pe «Au» din versurile: «Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul/ De ai crede că viața-i e curată ca cristalul/… Au la Sybaris nu suntem…/ Au prezentul nu ni-i mare?…» etc. de crezi c-o pișcă cineva de spate. «Doamnă, zic, nu vă supărați, ce este Au din punct de vedere morfologic?» «Interjecție…», zice. «Ei, convine inspectorul, mai greșesc oamenii, errare humanum…»”;
„La o universitate «particulară», de curînd, o simpatică doamnă «rector» (avem și de astea acum) întoarce galeș ochii spre mine și-mi zice, în timp ce era pe punctul de a completa un tabel nominal (nr. crt., numele și pronumele etc.): «Dumneavoastră vă pricepeți mai bine, eu sunt de meserie inginer, cum e mai corect «Numele și pronumele» sau «Numele și prenumele»? Scîrbit cu totul de atîta intelectualitate îi zic: «Scrieți cum vreți, stimată doamnă, e totuna, se va înțelege». Am tras cu coada ochiului ca să văd dacă funcționează legea lui Murphy. A funcționat precis, a scris «pronume»”.
Am avut satisfacția să și aud aceste „anecdote”, spuse de profesor, care e un povestitor cu farmec și un actor superior multora din cei pe care îi cunosc, iar hazul lor a fost enorm. însă nu se pierde nici la lectură. ane”. Această prognoză alarmantă nu e nouă, dar, pî

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!