Moment festiv, la sfîrșitul săptămînii trecute, la sediul Casei Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru” din Bacău. Aproape 200 de cadre didactice din întreg județul, care au absolvit cursurile de inițiere IT și utilizare AeL, organizate în ultimii doi ani de această instituție, și-au primit diplomele de absolvire. La festivitate a fost prezent Toader Pălășan, directorul Centrului Național de Formare a Personalului din Învățămîntul Preuniversitar. Profesorul Gabriel Stan, directorul CCD Bacău, spune că numărul absolvenților care au urmat acest curs este cu mult mai mare. „Este vorba de 336 de cadre didactice, din 13 unități școlare din județ. Programul a fost acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și i s-au alocat 25 credite profesionale transferabile. Mai exact, pentru modulul mediu I «Inițiere IT», cu durata de 46 ore, s-au primit 13 credite, iar modulul mediu II «Utilizare AeL», cu durata de 43 de ore, 12 credite”, mai precizează Gabriel Stan. (Elena SOLOMON) Helvetica-R l mediu II «Utilizare AeL», cu durata de 43 de ore, 12 credite”, mai precizează Gabriel Stan. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.