Norocul „mieilor distrofici”

Claudiu BOANGIU

în urmă cu patru, cu trei, cu doi ani, ca și acum un an de altfel, îi urmăream pe amicii microbiști cum trec prin chinurile iadului, la sfîrșt de campionat național de fotbal. Contorsionați sau isterizați, rozîndu-și unghiile, scrîșnind din dinți sau ocărînd arbitrii, jucătorii, gazonul, pe mama Omida și tot ce le trecea prin cap, sufereau la comun, trăind ultima sau penultima etapă. Ochii li se învîrteau holbați sub sprîncenele încruntate, în timp ce pufneau umflîndu-și bucile obrajilor la oricare dintre mult prea desele ratări ale „taurilor furioși”. Cînd mingea era la adversar sau o altă formație din coada clasamentului ne putea periclita locul de deasupra liniei, avînd o lovitură liberă de executat și un posibil gol victorios de marcat, se încrucișau degete se „cîșîia” și se înălțau rugi fierbinți pentru păstrarea (sau răsturnarea) situației în favoarea galben-albaștrilor. La orice schimbare pe tabela de marcaj, prietenii prindeau a turui la unison calcule fără-nțeles pentru profanul de mine. Cine și cîte puncte trebuia să piardă, ca să rămînă „Bacăul” în Divizia A. Dacă dădeam să deschid gura, în încercarea de a-i întreba de ce se agită de parcă echipa ar pierde campionatul, mă trimiteau urgent „după bere”, ca pe un nepriceput lipsit de inimă ce mă dovedeam a fi. De ani buni asist la socotelile făcute de iubitorii echipei noastre. Chinurile prin care trec împătimiții de fotbal de atîta amar de vreme mă strîng în spinare și pe mine, pentru că nu pot rămîne insensibil la oful lor.

Ediția de campionat s-a încheiat, iar „taurii furioși” (nicicînd n-am să înțeleg de ce li se spune astfel, pentru că i-am văzut în teren doar ca pe o turmă de miei subdezvoltați, țopăind bezmetici și nesiguri prin iarbă) s-au trezit (oare?) aparent bine ancorați în Divizia B. Pînă mai ieri, prietenii microbiști au fost de neconsolat. Dar cînd au aflat că sînt trei cluburi din campionat cărora li s-a retras licența de profesioniști, fețele li s-au luminat, iar ochii au prins a le străluci din nou. „Băieții” lor, pentru care suferă atît, au șansa să rămînă, fie și numai pentru încă un an, în „A”. Vreo zece zile vor sta însă ca pe ace, pentru că nu știu dacă echipele sancționate nu-și vor soluționa problemele în termenul prevăzut de lege. C-atunci, chiar că s-au lins pe bot de Divizia A! E firesc să țin, la rîndu-mi, cu fotbaliștii de la FCM, pentru că sînt băcăuan. Dar în ultimii 20 de ani am călcat doar o dată în tribune, și-atunci mai mult luat pe sus de prieteni. N-am regrete, pentru că spectacol în arenă nu mai există demult. Nu mă pricep să spun cine este vinovat de tot chinul prin care trec suporterii băcăuani: „cooperativa” din fotbalul românesc, conducerea clubului, arbitrii, antrenorii, jucătorii, poate maseurul… Dumnezeu știe! Un lucru, însă, este cert: m-am sastisit să-i văd pe bieții „furioși” cum împing în fiecare an, ca puii de vacă de sex masculin, la poarta diviziei secunde și nu se-ndură nimeni să le-o deschidă. A tremura, an după an, că-ți pică echipa-n „B” e dovadă de masochism. Iar a-mi vedea prietenii cu microb cum se-ncurcă-n calcule despre cine și cîte puncte trebuie să piardă ca să rămînem noi în „elită” e de-a dreptul enervant. Fenomenul fotbal e construit pe spectacol, pe lupta pentru victorie, nu pe caraghioslîcul practicat de echipa noastră. Să dea bunul Dumnezeu ca FCM Bacău să rămînă în Divizia A. Pentru că sînt curios ce minune va mai naște, la anul, ruga suporterilor.nu se-ndură nimeni să le-o deschidă. A tremura, an după an, că-ți pică echi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!