SCRISOAREA ZILEI Lecturi din „cartea naturii”

Redacția Ziarul de Bacău

Protecția mediului – spațiile verzi, florile, arborii, pădurea, dealurile și munții, cîmpiile și luncile, parcurile – , precum și dorința reală și benefică de a trăi într-un mediu curat sînt cerințe stringente ale societății actuale, ale fiecărei comunități rurale sau urbane.

Incă de la vîrsta preșcolară, sub îndrumarea educatoarelor, copiii sînt familiarizați cu problemele pe care le ridică mediul și societatea în care trăim. Educatoarele – în activități interesante și atractive, acordă atenție maximă acelor acțiuni cu caracter ecologic, unde preșcolarilor li se explică termenii ecologiei – mediu, poluare, ecologiști, apă potabilă și reziduală, deșeuri, natură ș.a. -, îi învață cum să protejeze și să salveze natura, precum și norme de comportament civilizat, observă plante și animale.

Aceste noțiuni au fost temeinic aprofundate de preșcolarii de la grupa mare a Grădiniței „Crai Nou” din Bacău, condusă de educatoarele Viorica Tofan și Elena Manuela Palade, cu ocazia vizitei efectuate la Grădina Botanică și Complexul Muzeal din Prăjești. Micii oaspeți au beneficiat de îndrumările competente și de ospitalitatea-i bine cunoscută a profesorului Paul Țarălungă, întemeietorul acestui „…colț mirific natural” din localitatea sa natală.

Această vizită a avut loc la puțin timp după ce Grădinița „Crai Nou” găzduise un colocviu cu părinții copiilor, pe tema „Copilul și Natura”, cu care prilej directoarea unității, Mariana Mitruț, remarca: „Este o cerință imperioasă pentru părinți de a le imprima copiilor o conștiință ecologică, precum și dorința de a păstra în toate împrejurările un mediu nepoluat care înseamnă o viață curată”.

Prin dialogul viu și antrenant purtat în incinta grădinii botanice între gazdă și oaspeți, preșcolarii au fost ajutați să-și formeze o gîndire pozitivă despre plante, crescute în mediul lor natural, și-au dezvoltat spiritul de observație despre plantarea, creșterea, înmulțirea și ocrotirea plantelor (sute de specii de arbori, arbuști, flori) întîlnite aici, amplasate într-o armonie perfectă ce alcătuiește un peisaj încîntător. Răspunsurile argumentate științific, atît de către educatoare, cît și de către distinsul profesor, au reușit în totalitate să răspundă la curiozitățile copiilor cu privire la plante, a mediului lor de viață și a ocrotirii acestuia.

Această excursie a produs preșcolarilor clipe minunate, de neuitat. Ea a reușit în mod fericit ca în acest cadru natural să repete, să sistematizeze, să generalizeze cunoștințele căpătate la grădiniță despre natură și ocrotirea mediului. Ea a oferit ocazia de trăire a unor stări afective, emoționale, de admirație, generatoare de liniște sufletească, de bună dispoziție, de culturalizare, precum și a unor sentimente de atașament pentru locul natal. (prof. Eduard ȘTRAUB)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.