Mulți medici de familie nu respectă normativele din Sănătate

Administrator

Normativul prin care este prevăzut că la fiecare o mie de pacienți înscriși pe listă medicul de familie trebuie să aibă angajat un asistent, în cele mai multe cazuri, a rămas doar un înscris pe o hîrtie. în realitate, în județul Bacău, puțini medici respectă această prevedere. Cei mai mulți medici, chiar dacă au peste două mii de pacienți în evidență, au încadrat numai un asistent. Această situație trenează de ani buni, deși norma există încă de la introducerea medicinei de familie și se știe că, mai ales în comunele unde doctorul nu locuiește în localitate, după amiaza, noaptea și în zilele de week-end sătenii nu găsesc decît asistenții.
în județul Bacău, cei 306 medici de familie au angajați, în total, 407 asistenți medicali. Dacă avem în vedere că pe lista lor sînt înscriși 568.705 asigurați, în medie, unui asistent îi revin 1.397 de persoane. Dar numărul asistenților este distribuit inegal în județ. Mai ales în mediul urban, unde sînt 305.364 asigurați pe lista celor 171 medici, cei mai mulți dintre aceștia, deși au în jur de două mii de pacienți, au încadrat doar cîte un asistent. în municipiul Bacău, de exemplu, dintre cei 101 medici, numai 12 au cîte doi asistenți. Toți ceilalți au doar cîte unul. în Onești, opt medici din 31 au două cadre medii sanitare, în Moinești – patru din opt, în Comănești – unu din nouă, în Tîrgu Ocna – doi din patru, iar în celelalte orașe, nici unul. în schimb, medicul Mihai Tomek, din comuna Valea Seacă, are angajate patru asistente. Cîte trei asistente au medicii Gabriela Iacobescu și Dorina Ghiugan, din Podu Turcului, Didona Ciobanu – Balcani, Ernest David – Dofteana, Liliana Iavorschi – Gîrleni, Rodica Oasenegre – Letea Veche, Luminița Tamaș – Orbeni, Costin Țintaru – Berzunți, Eva Uricaru și Lucica Vultur – Sascut. Alți 50 de medici din tot atîtea comune au cîte doi asistenți.

Casa de Sănătate acceptă situația

Legislația sanitară prevede că acolo unde sînt mai puțin de o mie de pacienți se poate angaja un asistent cu fracțiune de normă. Dar, după cum s-a văzut, nici măcar cei care au peste două de pacienți nu au doi asistenți. Norma de un asistent la o mie de pacienți este prevăzută în Contractul-cadru de acordare a asistenței medicale în sistemul asigurărilor de sănătate. Cu toate acestea, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău acceptă situația. Care este motivul? „La oraș sînt foarte puțini medici cu doi asistenți, pentru că nu au de unde să-i plătească. Bugetul lor este în funcție de punctajul «per capita» și «per serviciu». Or, în oraș sînt posibilități mai reduse de a face servicii medicale. în comune, însă, medicii au de unde să facă mai multe servicii și, în plus, beneficiază și de un spor de rural cuprins între zece și 60 la sută, în funcție de zona unde își desfășoară activitatea. Cînd medicii de familie aveau buget pe cabinet și venitul lor separat, atunci dispuneau de mai mulți bani. Acum, au doar un buget care depinde de numărul pacienților și serviciilor medicale”, susține doctorița Maria Tioc, președintele-director al CAS Bacău.

Asistenții iau calea Occidentului

în comune, problema asigurării unui asistent la o mie de pacienți este complicată, pentru că nu se găsesc asistenți dispuși să facă naveta ori să locuiască la țară. „Nu putem să-i obligăm pe medici să respecte norma, pentru că nu găsesc asistenți. Aceștia pleacă de la țară, acolo unde le este mai bine. Foarte multe asistente au luat calea Occidentului. Acolo se duc persoane cu experiență, foarte bine pregătite profesional. Știu medici care au dat nenumărate anunțuri la ziar, în căutarea unei asistente, dar în zadar”, afirmă doctorița Maria Tioc. Un exemplu este cel al doctoriței Iudita Zorilă, din Răchitoasa, care, în urmă cu doi ani, a rămas cu o asistentă, celelalte două plecînd la muncă în Italia. De atunci, doctorița caută alte asistente, inclusiv prin intermediul presei. Situația este la fel de dificilă în mai toate zonele izolate. „Eu am angajat o asistentă cu normă întreagă și un asitent cu un sfert de normă. La un moment dat, asistenta mi-a spus că s-a decis să lucreze în altă parte. Atunci am dat anunț la ziar, că vreau să angajez alta. M-au sunat vreo 20. Dar nici unul nu s-a mai prezentat la interviu, cînd a auzit la ce distanță de oraș este comuna. Noroc că asistentei mele nu i-a convenit noul loc de muncă, pentru că era departe. Șansa noastră, a medicilor de familie de la țară, sînt asistentele localnice. De la oraș nu vine nimeni”, ne-a declarat doctorița Izabela Andriescu, medic de familie la Oncești. Și nu se întrevede nici o îmbunătățire a situației. „Asigurarea personalului sanitar va fi din ce în ce mai dificilă. Tot mai puțini merg la școlile de profil și, pe deasupra, nivelul salariilor este destul de modest. Așa că, din ce în ce mai mulți se duc să muncească în străinătate”, conchide doctorița Tioc. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.