Agroturism zero la Mănăstirea Cașin

Administrator

O zonă montană superbă, o păstrăvărie unică, o cascadă de basm la poalele unui munte, cu alte cuvinte un decor de vis. Zone ideale nu doar pentru vînători și pescari, ci și pentru iubitorii de natură, toate acestea constituie factori ce conferă unui mediu atuurile pentru a deveni o potențială zonă agroturistică de cinci stele. Nu doar pentru turiștii din țară, ci și pentru cei de peste hotare, de care se speră că nu vom duce lipsă, după integrarea europeană.
Fiind situată la limita județului Bacău, într-un sector în care drumul județean se înfundă, Mănăstirea Cașin este departe de a deveni o zonă agroturistică rîvnită pe harta României. Drumurile forestiere, „împodobite” cu pietre de rîu tăioase, fac extrem de dificil accesul celor interesați spre zonele sălbatice ale comunei. „Avem de toate în comună, o cascadă, o păstrăvărie, vînat din abundență și un peisaj extraordinar, dar nu ne ajută drumul. După 1990 nu s-a reușit nimic, decît o plombare a șoselei, în 1999. Infrastructura este slabă, ca mai peste tot. Acum sîntem ceva mai optimiști, deoarece am auzit, din surse neoficiale, că drumul județean ce trece prin Mănăstirea Cașin va intra în reparații începînd de luna viitoare, pe o lungime de 13,5 kilometri”, ne-a declarat Gabriel Apreotesei, primarul Comunei Mănăstirea Cașin. în ce privește drumurile comunale, situația este identică. „Nu avem fonduri pentru drumurile noastre, iar pe cele comunale nu putem decît să le balastrăm, să le mai cîrpim”, a mai zis primarul. Cîrpeală care este bună doar pe alocuri și în anumite perioade ale anului. „în cazul unor ploi abundente sau a zăpezilor mai mari, drumul spre Buciaș, unde se află și cascada ce cade de la 15 metri, se blochează”, a mai explicat primarul. în opinia sa, o șosea modernă în zonă ar ridica nivelul de trai și imaginea întregii comune, însă acest lucru nu se întrezărește prea curînd. „Nu știu ce să zic despre fonduri. Probabil vom avea bani suficienți între 2007 și 2013. Dacă ne înscriem cu proiecte”, a conchis Gabriel Apreotesei. (Ionuț BARBU)de se află și cascada ce cade de la 15 metri, se blochea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.