Homo ludens

Jocuri serioase

* Jocul și puterea bătrînului este înțelepciunea
* Înțelepciunea și jocul tînărului este puterea
* Puterea și înțelepciunea copilului este jocul (Lucian Blaga)

După ce am încercat, într-un articol anterior (Jucați Free Cell?) să justific nevoia omenească de joc și de combinare a acesteia cu raționalitatea seacă și cu emotivitatea traiului de zi cu zi, voi sugera, în cele ce urmează, că jocul în sine este o treabă serioasă, iar jocurile economico-matematice și logice sînt o treabă foarte serioasă. Dincolo de ludicitatea ideii de joc, doi matematicieni – John von Neumann si Oskar Morgenstern – au demonstrat utilitatea folosirii jocurilor pentru decizii strategice în economie, în managementul campaniilor electorale sau al campaniilor militare. Cei doi matematicieni au fundamentat teoria (matematică a) jocurilor, respectiv au propus modelarea situațiilor din realitate prin simulări virtuale, numite jocuri. Ulterior, „jocurile de întreprindere” au devenit obiect de studiu în facultățile economice, iar perfecționarea tehnicilor de calcul a dus aceste simulări la finețuri care fac diferența dintre antreprenorii combatanți pe scena concurenței dintre coloși transnaționali, dar și dintre firme minuscule. Ideea de joc trebuie însă păstrată, indiferent de seriozitatea actelor simulate și repetete pînă la perfecțiune. Conceptul de „teatru de operații” (militare) face o conexiune directă cu ideea de teatru, joc savant și pasionant prin care se simulează situații reale și se induc posibile comportamente umane optime. Seriozitatea jocului de teatru acoperă toate genurile sale, inclusiv comedia sau teatrul de revistă. Poate și de la perenitatea acestui ultim adevăr am simțit nevoia să utilizez oximoronicul titlu de „jocuri serioase”.
Desigur, rostul scrierii eseului de față nu este doar o formă de joc cu cuvintele și nici o încercare de a părea mai serios decît sînt. Vreau să sugerez că introducerea masivă a jocului/jocurilor în formarea viitorilor specialiști este unul dintre mijloacele cele mai plauzibile și eficiente în atingerea scopului major al educației: formarea de buni specialiști, buni cetățeni și adevărați oameni. Ieșirea din modernele, plicticoasele și adesea ineficientele formule numite scolasticisn, scientism și raționalism se impune acut pentru a face loc actualelor cerințe postmoderne numite complexitate, haos și, desigur, transdisciplinarele niveluri de realitate și logica terțului inclus.
În antichitate, jocurile minții erau stimulate și exersate cu ajutorul unor povestioare exemplare prin care se reproducea o situație reală, urmată de descrierea altor situații posibile, dar se și simula o alternativă la soluția sau soluțiile aplicate inițial. Una dintre aceste povestioare se numește Dilema deținuților, cu origine într-unul dintre orașele-cetăți din antica Elada. Anticipez puțin și precizez că acest joc dilematic a stat la baza întregii strategii a administrației americane – condusă de fostul actor ajuns presedinte, Ronald Reagan – de distrugere a Imperiului Răului, respectiv a Uniunii Sovietice și imperiului mondial construit de aceasta. Dilema deținuților cu doi actori este relativ simplă, variantele posibile fiind relativ ușor de imaginat și de cuantificat, dar atunci cînd există trei actori deja combinațiile posibile sînt foarte greu de gestionat, utilizarea calculatorului fiind inevitabilă. Pentru doritorii de informații suplimentare despre acest joc fundamental le sugerez să apeleze la Internet: se înscriu pe orice motor de căutare cuvintele Prisoners Dilemma, obținîndu-se o impresionantă literatură și cazuistică de sute de mii de pagini. Bipolaritatea clară a puterii (economice, deci și militare) mondiale a ultimei jumătăți a secolului trecut a sugerat ca formulă optimă de „joc” politic această Dilemă a deținuților, de altfel un caz particular al mai generalei Metodologii Scop-Mijloc pe care am descris-o în mai multe ocazii. De reținut că acest „joc de doi” este, în ultimă instanță, unul cu trei actori, pe lîngă prezența fizică a celor doi deținuți existînd, și jucînd un rol esențial în derularea acțiunii, interrelația dintre aceștia concretizată în nivelul de încredere dintre aceștia. De altfel, ca și în viața de cuplu, în parteneriate și în alianțe întotdeauna acționează, subtil dar ferm, nivelul de încredere dintre parteneri. Într-un număr viitor voi prezenta mai pe larg fabula inițială numită Dilema deținuților și voi face exemplificări la jocurile puterii pe plan mondial, acolo unde acest „joc” se joacă foarte serios și, adesea, dureros de serios. (Liviu Drugus, Universitatea Bacovia)re. Cei doi matematicieni au fundamentat teoria (matematică a) jocurilor, respectiv au propus modelarea situa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!