Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat ieri, 20 iunie, încheierii Proiectului Cadastrului General și Publicității Imobiliare, finanțat de Banca Mondială. România a devenit astfel una dintre primele țări din Europa, care au adoptat sistemul unic de înregistrare a proprietăților imobiliare. Valoarea Proiectului Cadastrului General și Publicității Imobiliare s-a ridicat la 37,3 milioane de dolari, dintre care 25,5 milioane prin împrumut BIRD, restul de 11,8 milioane fiind contribuția Guvernului României. „Proiectul Băncii Mondiale a avut drept scop stabilirea unui sistem eficient de garantare a titlurilor de proprietate, crearea unui sistem de cadastru care să conțină definirea clară și actuală a proprietăților, stabilirea unei proceduri simple, sigure și ieftine pentru înscrierea imobilelor în cartea funciară” – se arată într-un comunicat al Agenției
În cadrul acestui proiect au fost realizate și o serie de obiective specifice, cum ar fi: renovarea sediilor Oficiilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) și dotarea acestora cu echipamente pentru măsurători, echipamente de birou și mobilier pentru arhivă, achiziționarea unor servicii tehnice (rețele geodezice, aerofotografiere și realizare de ortofotoplan, lucrări de cadastru sistematic și sporadic, sistem informatic). în județul Bacău, a fost amenajat noul sediu al Oficiului de Cadastru, aflat acum pe strada Ioniță Sandu Sturdza, în clădirea fostului Trust al Construcțiilor.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a apărut ca urmare firească a dezvoltării conceptului de proprietate în România și a necesității creării unei baze solide pentru garantarea proprietății conform Constituției. Prioritățile Agenției Naționale sunt canalizate către realizarea și perfecționarea unui sistem eficient de înregistrare a proprietăților la nivelul întregii țări, în conformitate cu standardele europene în domeniul cadastrului și publicității imobiliare. (Petru DONE)firească a dezvoltării conceptului de proprietate
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.