Ovidiu PAULIUC
Unii dintre ultimii recruți care sînt obligați să facă armata au fost încorporați, în ultimele două zile, la unitatea de pompieri din Bacău, singura, de altfel, care mai înrolează militari în termen. Peste cîteva luni, cînd ultimul militar va ieși pe poarta unității cu valiza de lemn, Armata Română va beneficia doar de serviciile profesioniștilor angajați pe bază de contract. Practic, acesta este sfîrșitul unei perioade în care armata a fost considerată de unii ca o sperietoare, iar de alții, ca fiind cel mai eficient mijloc de a păși în rîndul bărbaților adevărați. Unitatea de pompieri este singura din Bacău care mai înrolează militari în termen. Alte unități, precum cea de aviație, de parașutiști, transmisiuni, artilerie antiaeriană sau de tanchiști, au doar militari profesioniști, așa cum se va întîmpla în toată Armata Română, odată cu desființarea stagiului militar obligatoriu. Pe ici, pe colo, de după gardurile unităților abandonate de pe strada Constantin Mușat, se mai vede cîte un soldat care sprijină postul de santinelă, în misiune de gardă. Vorba aia, garda este considerată la noi singura misiune de război pe timp de pace, fiindcă militarul are asupra sa armament și muniție de război.
Esența lucrurilor este, însă, alta, dar după cum o vede unul sau altul. O armată de profesioniști este o chestie bună. Dar numai pînă în momentul în care profesionistul este trimis pe un front adevărat, la un război adevărat, cum este cel din Afghanistan. Unde ai noștri apără în primul rînd interese așa-zis globale, apoi pe cele așa-zis antiteroriste, iar pe undeva pe planul al cincelea, poate și un interes cu legături directe pe plaiul mioritic. Ca să mergi pe frontul adevărat chiar trebuie să fii profesionist și, ca atare, ești plătit. Plătit binișor pentru ceea ce ai primi dacă ai zace într-o cazarmă aruncată prin Podișul Moldovei. Numai că acolo fiecare ban chiar valorează mult mai mult decît l-au gîndit bancherii, deoarece cu el îți plătești chiar și viața. Și uneori nu îți ajung, așa cum i s-a întîmplat zilele trecute unui militar român pus în calea talibanilor, aflați în marș spre Bacău.
Prin desființarea stagiului militar obligatoriu dispare însă un mare simbol al bărbăției acestei țări: valiza de lemn. Transmisă mai ceva decît folclorul, de la o generație la alta, valiza de lemn a făcut carieră după ce a adăpostit, sub lacăt, numeroase borcane cu jumeri, ciorapi nespălați, prăjituri de la mama, ascunse de poftele camarazilor, crema de ghete, pîine mucegăită, scrisorile de la iubită, dulceața, țigările și cine știe cîte alte secrete. Dispar însă și obiceiurile cătăniei, de gen conducerea auto cu valize pe sub paturi,
trenulețul cu crenguțe la ferestre, spălatul toaletei cu periuța de dinți
sau scosul apei din încăpere cu șiretul de la bocanci, dispar „veteranii” și „pufoșii”. Dar să nu fim atît de nostalgici. Poate acestea nu vor dispărea niciodată, ci pur și simplu vor trece la un nivel cu adevărat profesionist, că păreau într-adevăr treburi de amatori. ncorpora
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.