Artă și nonconformism

Administrator

„Livrări” de inteligență și fantezie

Vasile PRUTEANU

întotdeauna am admirat femeile, fără să le divinizez. Asta a fost treaba poeților romantici și a multor pictori, care ni le-au înfățișat ca întruchipare a perfecțiunii fizice. Eminescu scrisese cu talent că „Rafael picta pe pânză pe Madona dumnezee/ Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin/ Chip de înger, dar femeie/ Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin”. Faptul că femeile reprezintă jumătate din populația lumii și sînt mai arătoase nu m-a deranjat. Dimpotrivă. M-a consolat faptul că bărbații sînt mai puternici și mai deștepți (credeam eu). Aiurea! Enorm de multe femei au demonstrat că sînt puternice, iar unele sînt atît de deștepte că-ți stă mintea-n loc! Dacă mai adăugăm și gingășia cu care le-a înzestrat Dumnezeu, mă tem că noi, bărbații, sîntem în pierdere. Foarte multe se îmbracă atît de frumos, de elegant și spectaculos că te lasă cu gura căscată. Fenomen care mi s-a întîmplat și mie alaltăseară la Galeriile „Alfa”, la expoziția de pictură și creație vestimentară a pictoriței Carmen Poenaru. Dacă o lași, femeia asta face niște lucruri de nu mai ieși din uimire și admirație! âi trec prin cap niște idei care ating sublimul pe nesimțite. Nici măcar n-am fost în stare să-i definesc stilul și fantezia, deși nu sînt chiar un novice în ale artelor plastice și vestimentare. De altfel, chiar cred că „frumosul se simte, nu încape într-o definiție”, cum zicea poetul francez Malarme. Dau dreptate și unei „doamne” bronzate ereditar, care a „gîcit” că „ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”.
Privind picturile și veșmintele create de Carmen Poenaru înțeleg de ce bogătașii și numeroase firme își investesc banii în diferite opere de artă, punîndu-se, astfel, la adăpost de inflație și falimente bancare. Surprinzătoare poate la prima vedere, orientarea oamenilor avuți și a cercurilor financiare mi se pare întrutotul rezonabilă, deoarece lucrările pictorilor de talent reprezintă adevărate bijuterii artistice, iar o serie întreagă de opere au intrat în patrimoniul de aur al omenirii. „A picta un peisaj, un bărbat sau o femeie nu-i mare lucru. Ca să le dai suflet într-un tablou însă, aceasta înseamnă să păcătuiești și tu ca Prometeu”, scria Balzac. Mi se pare că artista băcăuană a păcătuit din plin în acest sens, copleșită de cele mai frumoase sentimente. Ori, acestea sînt partea cea mai strălucitoare a vieții noastre. „Arta dăruiește tuturor și rămâne totuși întreagă”, scria Nicolae Iorga și mare dreptate avea! Artista m-a informat că designul vestimentar creat de ea prezintă doar unicate. N-am înțeles bine; unicate pentru femei sau pentru femei unicat? Dar, oricum a-i lua-o, tot opere de artă se numesc, fie că sînt făcute de o mînă talentată, fie că sînt natura însăși cu surprizele ei amețitoare.
O artistă precum Carmen Poenaru mi se pare a fi mai mult decît o prințesă, cu sau fără coroană. în primul rînd este independentă, trăiește cum îi place și domnește grațios asupra fanteziei sale. Oferă cu generozitate produsele imaginației sale, numai gusturi rafinate să se găsească.
în însemnarea de față nu mi-am propus să scriu chiar o cronică plastică, în termeni estetici și prețioși. M-am gîndit că lumea de astăzi – atît de frămîntată din pricina diferitelor crize – o să-și afle liniștea cu ajutorul artei, pentru că materia primă a creației fiind spiritul (iar acesta, după cum se știe, este inepuizabil), întreaga planetă nu va fi confruntată niciodată cu o penurie de idei și nici măcar cu un embargo eficient asupra livrărilor de imaginație.

Cît despre mobilierul pictat, expus de Dumitru Macovei în aceeași galerie – vorba lui Marin Sorescu – „am zis că să tac”. „Secretul succesului în artă constă în adevăr. Dar nu voi înceta să repet că adevărul naturii nu va fi niciodată adevărul artei”, considera Honore de Balzac. Ori, în restaurarea și „împodobirea” cu figuri și culoare a unui mobilier rustic nu se află pic de adevăr. învățasem mai demult că în materie de receptare a artei există două tipuri de admiratori: cel al „simpateticului” și cel al „contemplativului”. Tipul „nepăsătorului” încearcă a ni se impune acum. Cînd îți propui să ieși la public cu noutăți șocante, e bine să ții seama că „operele de artă au inteligența lor; îi simt pe creatori sau pe iubitori, îi cheamă, le șoptesc; psst! psst!”. Dacă-ți alungă privirile, sînt făcături de diletanți. că bărbații sînt mai puternici și m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.