Probleme de caracter…

Ștefan RADU

De parcă nu ar fi fost de-ajuns nenumăratele topuri ale rușinii în care România s-a dovedit a fi „fruntașă”, iată că un nou clasament internațional ne scoate „în față”. Este vorba despre mitocănie. Studiile serioase arată că la capitolul politețe sîndem de-a dreptul repetenți. Singurii care tind – dar nu au reușit încă – să sufle „marele premiu” bucureștenilor sînt indienii din Bombay. Trebuie să acceptăm că subiectul este vechi. Caragiale a folosit adesea, în textele sale, expresii de genul „nu fii mojic, monșer!” sau „E un mitocan!”… Greșeala noastră este că rîdem la astfel de replici. De fapt, am avea datoria să reacționăm în sensul corectării unor asemenea situații. „Aș! Ce-ești copil?!” – mă pune la punct nenea Iancu, peste vremuri. Persistăm în modul nostru de-a fi răi, invidioși, indiferenți și egoiști fără să observăm că viața este prea scurtă pentru a o irosi în acest mod. Degeaba vorbim despre solidaritate, spirit civic, interese comunitare sau respect reciproc. în acești 16 ani în care am fost liberi să acționăm după cum ne-a fulgerat mintea, fiecare a făcut rău – sau bine, uneori… – atît cît l-a ținut criza de fiere. La noi, nu impolitețea a creat probleme, ci teama că vei fi atacat de către cel mai apropiat prieten sau colaborator. Nu degeaba se spune că „facerea de bine…” și că întotdeauna capra vecinului trebuie asasinată înainte de a avea iezi. Ne-am izolat, ne-am baricadat în propriile noastre profesii, afaceri, interese și am judecat mediul din jurul nostru doar din perspectivă ostilă.
Parcă pentru a mă contrazice în aserțiunile de mai sus, dna dr. Iulia Ștefănescu s-a decis să organizeze – pe propria sa cheltuială și cu mijloacele de care dispune – un eveniment cu totul aparte. Cheamă întreaga comunitate să participe la bucuria de a-și sărbători o împlinire personală: de 15 ani funcționează clinica proprie și a venit vremea unei aniversări. Domnia sa ne-a arătat, astfel, că urbea și locuitorii ei se pot comporta ca o familie: ne mai ciondănim, ne mai criticăm, uneori intrăm în adevărate dispute, însă – din cînd în cînd – ne putem aduna la cîte un moment fericit. Că așa este frumos și politicos… în vreme ce politicienii locului se faultează în public, organizatiile non-guvernamentale dormitează sau pactizează cu unii sau cu alții, iar afaceriștii își trag țepe reciproce (și împreună bugetului local), doctorița Ștefănescu ne invită la artă și prietenie. Nu știu ce vor spune amicii ei politicieni (să ne amintim că a fost prima femeie consilier local în Bacău), însă mă îndoiec de buna lor reacție. Aceștia vor continua să se comporte de parcă nu au aflat că s-a terminat – de doi ani! – campania electorală (acum avem și rezultatele!…) și vor trage rafale aiuritoare precum soldatul japonez care nu știa că se încheiase războil mondial. Un asemenea moment am trăit, recent, la RAFO unde un liberal – zice el, experimentat – în loc să se refere la chestiune, a început să atace vehement pe adversarii partidului său. Imediat după el, un parlamentar PRM a bătut apa în piuă despre starea grea prin care trec oamenii, dovedind că habar nu avea care-i era rostul la acea întîlnire. Pentru astfel de oameni (nu doar aleși), totul se reduce la generarea de conflicte.
Despre ce politețe și respect reciproc se poate vorbi atunci cînd unii întorc spatele unui gest de prietenie? La întîlnirea organizată cu presa, dna doctor a avut surpriza ca foarte puțini să fi dat curs invitației. Poate că sîmbătă, la concertul susținut de Trio Syrinx și Mihai Ungureanu în onoarea aceluiași eveniment, vor fi mai mulți iubitori de artă, dar și de normalitate. Dacă dorim cu adevărat să ieșim din topurile cu mitocani, fraieri și țepari atunci va trebui să renunțăm la năravurile „milenare” pe care le-am transformat în poezie. La urma urmei, „Miorița” ce altceva este decît povestea unor hoți criminali care au găsit un fraier ușor de jefuit? Sau ce satisfacție mai mare trăim decît atunci cînd Păcală profită fără vreun scrupul de prostia sau credulitatea semenilor săi? Cei care au făcut studiul despre impolitețe au observat că bucureștenii nu se înghesuie să ajute o persoană care a scăpat ceva pe jos. Sărmanii cercetători nu au avut răbdarea să ducă ancheta pînă la capăt. De obicei, cînd cineva scapă ceva – eventual, de preț – pe jos, românul așteptă să vadă dacă nu cumva păgubașul n-a observat și, astfel, poate să-și însușească bunul. Doar pentru așa ceva merită să te apleci…i. De fapt, am avea datoria să reacționăm în sensul corectării unor asemenea situații. „Aș! Ce-ești copil?!” – mă pune la p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!