Dana, fetița în vîrstă de doi ani care, într-o seară friguroasă din luna martie a fost descoperită pe casa unei scări de bloc din Bacău de către unul din locatarii acestuia, caz despre care am relatat pe larg la vremea respectivă în ziarul nostru, și-a găsit bunicii dinspre tată. După cum ne informează Alina Iftode, purtătorul de cuvînt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), ieri, bunicii micuței s-au prezentat la sediul acestei instituții pentru a se interesa de ea. „Bunicii au adus cu ei certificatul de naștere al fetiței și poze cu ea la diferite vîrste. Am aflat astfel că, de fapt, o cheamă Elisa, și nu Dana, așa cum a numit-o asistentul maternal în grija căruia i-a fost dată, pentru că el nu-i cunoștea identitatea. Bunicii Elisei sînt din comuna Letea Veche, mai au în grijă alți patru nepoței și doresc din tot sufletul să o ia și pe ea acasă”, ne-a declarat Alina Iftode. Despre Elisa, bunicii au povestit că mai are un frățior, născut în Italia de mama ei care a plecat la muncă acolo. Tatăl fetiței este arestat în Italia iar înainte de a părăsi Bacăul mama a lăsat-o în grija concubinului ei care apoi a abandonat-o pe micuță pe scara blocului respectiv.
în prezent, autoritățile locale efectuează anchetă socială la domiciliul bunicilor iar specialiștii DGASPC evaluează cauzele abandonului. Apoi, cazul va fi înaintat Tribunalului Bacău de către DGASPC, care, în funcție de rezultatele evaluării, va propune reintegrarea fetiței în familie ori menținerea măsurii plasamentului. (Elena ȚINTARU)t-o pe micuță pe scara blocului respectiv.
în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.