Merită s-ajungi erou?!

Claudiu BOANGIU

Moartea a o sută de mii de oameni este o statistică, moartea unui singur om este o tragedie. Nu mai rețin exact cine a spus-o, parcă Lenin, parcă Stalin… N-are importanță! în antichitate, spartanii îl aduceau pe luptătorul căzut în bătălie pe scutul pe care soția i-l înmîna acestuia cînd pleca la război, cu îndemnul „cu el sau pe el”. Cu alte cuvinte, învingător sau mort, dar în nici un caz prizonier, dezonorat. în acele timpuri, micile bătălii pentru supremația în zone se dădeau între triburi, cetăți sau popoare ale căror teritorii erau învecinate. Ieri, trupul neînsuflețit al unui ostaș român a fost adus în țară cu un avion Hercules C-130, pe Aeoportul Kogălniceanu, tocmai din îndepărtatul Kandahar. Președintele Băsescu l-a decorat pe cel ce a fost, cu Steaua României în grad de cavaler, iar ministrul Apărării l-a înălțat, postmortem, la gradul de locotenent. Șefii și colegii au spus despre el vorbe de bine și au vărsat o lacrimă la aducerile-aminte legate de cel care „nu mai este fizic printre noi, dar nu va fi uitat”. Sicriul care adăpostește rămășițele pămîntești ale militarului a luat calea localității Basarabi, unde va fi redat pămîntului cu onoruri militare, astăzi. Iar numele eroului va fi încremenit de oficialități pe o placă de marmură. Viața merge mai departe pentru cei care au rămas în urmă. O văduvă tînără, o fiică orfană, probabil părinți, frați și alți apropiați, pentru că nimeni nu este singur pe lume…

Românii nu au mai știut ce înseamnă războiul vreme de mai bine de o jumătate de secol. Iar pînă acum aproximativ cincisprezece ani, tinerii care îmbrăcau haina militară nu se gîndeau că vor ajunge în mijlocul unui conflict armat. A urmat însă primul război din Golf. Iar mai apoi „misiunile internaționale de pace”, la care guvernanții s-au angajat să participe și Armată Română. Fie însoțind trupele NATO, fie pe cele ale ONU, ostașii noștri au ajuns în Angola, Somalia, Irak, Afghanistan și nu mai știu pe unde pe Glob. Cînd o iei pe calea armelor, este firesc să te gîndești și că nu ești intangibil sau nemuritor. Dar „misiunile de pace” în străinătate le rezolvă cadrelor militare din România o problemă pe care o au toți cei care muncesc pentru bani: le cresc veniturile. Și nu cu puțin, ci substanțial. Se fac socoteli împreună cu membrii familiei și se constată că o „plecare”, deși periculoasă, poate transforma un vis în realitate: o mașină, o casă, ceva dintre lucrurile la care năzuiesc de mult, dar n-au cum le împlini numai cu banii din soldă. Așa că ostașii își iau rămas-bun de la cei dragi, se îmbărbătează că „totul va fi bine”, bat trei cruci, spun o rugăciune și se urcă în avioanele care au drept destinație o zonă de conflict. Unde se mai și moare puțin. Iar atunci cînd se întîmplă, familia se întreabă dacă a meritat și ce caută ostașii români în acel loc pe care unii nici nu știu unde să-l caute pe hartă? Așa stau lucrurile și în cazul locotenentului postmortem, Ionel Gheorghiță Drăgușanu. Moartea sa, Dumnezeu să-l odihnească!, este o tragedie pentru ai lui. Pentru mine, s-a stins un om care a visat doar la o viață mai bună alături de cei dragi. Pentru autorități, eroul este unul dintre cei care „au căzut apărînd onoarea și interesele Statului Român”. Statistic, numărul acestora este în continuă creștere.u rămas bun de la cei dragi, se îmbărbătează că „totul va fi bine”, bat trei cruci, spun o rugăciune și se ur

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!