S-au înființat șapte consilii pentru dialogul cu sindicatele

Administrator

Printr-o decizie a primului-ministru au fost stabilite șapte comisii interministeriale căre analizeză revendicările formulate de confederațiile sindicale și propun soluții pentru rezolvarea acestora. Fiecare Comisie va aborda o tematică proprie, corespunzătoăre unei problematici ridicate de confederațiile sindicale și va discuta modul de soluționare a acestora cu reprezentanții sindicali. Rezultatele discuțiilor cu sindicatele și soluțiile propuse pentru rezolvarea problemelor semnalate vor fi prezentate periodic în ședințele de Guvern, urmînd ca deciziile să fie luate la acest nivel. Din aceste comisii fac parte persoane cu putere de decizie – miniștri, secretari de stat și președinți de autorități naționale.

Comisiile constituite prin decizie a primului-ministru

1. Comisia pentru politicile salariale este coordonătă de Ministerul Muncii, Solidărității Sociale și Familiei și este formată din reprezentanți ai Ministerului administrăției și Internelor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății, Ministerului Justiției, Ministerului Apărării Naționale, Agenția Naționalăaă Funcționarilor Publici, Institutul Național de Statistică și Comisia Națională de Prognoză. Comisia va analiza următoarele problematici: salariul minim pe economie, salarizarea funcționarilor publici, salarizarea personalului bugetar contractual, deblocareă posturilor din administrația publică, eliminarea restricțiilor în aplicareă legii tichetelor de masă.

2. Comisia pentru cadrul legislativ în domeniul relațiilor industriale este coordonată de Ministerul Muncii și este formată din reprezentanți ai Departamentului pentru dialog social, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Inspecției Muncii.

3. Comisia pentru politici sociale este coordonătă de Ministerul Muncii, Solidărității Sociale și Familiei și este formată din reprezentanți ai ministerului și ai Casei Naționale de Pensii.

4. Comisia pentru politici de ocupare a forței de muncă este coordonătă de Ministerul Muncii, Solidărității Sociale și Familiei și este formată din reprezentanți ai agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, Ministerul Finanțelor Publice, Ministesterul Educației și Cercetării.

5. Comisia pentru politicile în domeniul utilităților este coordonată de șeful Cancelariei primului-ministru și este formată din președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale ANRGN, reprezentanți ai Ministerul Muncii, Solidărității Sociale și Familiei.

6. Comisia pentru politicile industriale este coordonătă de Ministerul Economiei și Comerțului și este alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, ai Autoritățții Naționale pentru Cercetare științifică, Ministerului Agriculturii, Ministerului Mediului și Gospodăririi apelor, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor.

7. Comisia pentru medicamente grătuite și compensate este coordonată de Ministerul Sănătății și formată din reprezentanți ai Casei Naționale A asigurărilor de Sănătăte și Ministerului Finanțelor. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.